Prețul gazelor naturale pentru populație și cel al energiei electrice sunt în topul scumpirilor din luna august! Acestea au crescut cu 5,5%, respectiv cu 2%, potrivit Institutului Național de Statistică. Citricele şi fructele meridionale, dar şi ouăle s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii august faţă de iulie, la categoria produselor alimentare.
Preţurile mărfurilor alimentare au scăzut uşor în august, faţă de luna anterioară, cu 0,17%, însă citricele şi fructele meridionale au înregistrat o creştere cu 3,1%, iar ouăle s-au scumpit cu 1,01%.
Citește și Bucureștenii ar putea rămâne fără căldură iarna asta
Citește și Au spus că nepotul lor este grav bolnav, pentru a strânge banii de facturi!
Topul scumpirilor din luna august este condus de prețul gazelor
Pâinea şi produsele de panificație au înregistrat majorări de prețuri în luna august, cu o creştere cu 0,22%, iar în ceea ce priveşte carnea, preparatele din carne şi conserve din carne, cel mai mult s-a scumpit carnea de bovină, cu 0,48%. La polul opus, fructele proaspete s-au ieftinit cel mai mult, respectiv cu 8,1%, alte legume şi conserve de legume (-2,22%), zahăr (-1,1%). Scăderi de preţ, nesemnificative însă, s-au înregistrat, în luna august faţă de iulie, la cartofi, miere şi lapte.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Faţă de luna decembrie 2017, tot citricele şi fructele meridionale s-au scumpit cel mai mult în august, cu 9,92%, alte legume şi conserve de legume, cu 6,76%, fructe şi conserve din fructe, cu 3,44% şi pâinea, cu 2,64%. Pe de altă parte, ouăle s-au ieftinit în august faţă de decembrie 2017 cu 26,99% şi fructele proaspete cu 1,77%.
Inflația a crescut și ea
În cazul produselor nealimentare, cele mai importante majorări de preţuri au fost consemnate la gazele naturale (+5,59%) şi energie electrică (+2,05%). În schimb, au fost înregistrate uşoare scăderi la ceasuri, aparate audio-video, articole sportive, şi la combustibili şi încălţăminte, dar la toate aceste categorii scăderea a fost de sub 1%.
Rata anuală a inflaţiei a crescut în august la 5,1%, de la 4,56% în iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,78% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar cele alimentare cu 4,15%, potrivit Institutului Național de Statistică.