Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a transmis un avertisment dur premierului Viorica Dăncilă în ceea ce privește situația din justiție. Oficialul european s-a referit la raportul MCV și a dat de înțeles că UE nu este dispusă la compromisuri în privința respectării statului de drept.
Frans Timmermans, un nou avertisment pentru Guvern! Mesaj despre MCV
Frans Timmermans s-a aflat luni, la București, pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA și pentru discuții cu premierul Viorica Dăncilă. „Problema este că de la publicarea raportului MCV nu am văzut niciun progres. Am văzut doar o respingere a raportului de către Guvernul român. Vreau să ne aşezăm la masă şi să trecem prin toate problemele semnalate de Comisia Europeană în raportul MCV şi să vedem dacă putem să le rezolvăm. Sunt aici în spiritul cooperării. Dar în acelaşi timp, vreau să mă asigur că aceste chestiuni sunt foarte serioase şi trebuie să vedem progrese”, a spus Timmermans.
„Noi suntem la dispoziţia voastră, ştiu că trebuie transpuse decizii ale Curţii Constituţionale în legislaţie, dar hai să facem asta în aşa fel încât să nu renunţăm la lupta anticorupţie şi să nu afectăm independenţa justiţiei. Asta este foarte, foarte important”, a precizat prim-vicepreședintele Comisiei Europene.
Guvernul spune că discuțiile au fost constructive
Guvernul României anunță, într-un comunicat, că discuțiile dintre Viorica Dăncilă și Frans Timmermans au fost constructive. „Discuțiile au fost constructive și au reprezentat o continuare a celor deja stabilite în cadrul întrevederii ce a avut loc la Bruxelles săptămâna trecută. Cei doi oficiali au punctat nevoia unei bune cooperări intre Executivul României şi Comisia Europeană”, anunță Guvernul.
Cu mai multe precizări a venit un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Acesta a declarat, pentru Digi24, că Dăncilă și Timmermans „au finalizat planul de lucru al experților romani și europeni care vor avea deja o prima întâlnire săptămâna aceasta, pentru a găsi soluții de punere in aplicare a recomandărilor MCV”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?