Jurnaliștii au surprins reacția președintelui Klaus Iohannis, după ce a aflat că Laura Codruța Kovesi a câștigat votul din comia LIBE! Cel care l-a ținut la curent pe președinte cu rezultatul votului din comisie a fost chiar procurorul General al României, Augustin Lazăr.
Jurnaliștii au surprins reacția lui Klaus Iohannis când a aflat că Laura Codruța Koveși a câștigat votul din comisia LIBE
Cei doi au fost surprinși de fotografi la bilanțul Parchetului General, unde au stat unul lângă celălalt la prezidiu. Laura Codruţa Kovesi a primit cele mai multe voturi în comisia LIBE, şi anume, 26 de voturi. Cei doi contracandidaţi la conducerea Parchetului European au obţinut mai puţine voturi, Jean-François Bohnert – nominalizat de Franţa – a primit 22 de voturi, iar Andres Ritter (Germania), un singur vot.
„Voi trimite o scrisoare preşedintelui Conferinţei preşedinţilor pentru a spune care este rezultatul votului. Pe baza mandatului conferinţei preşedinţilor voi intra în negocieri cu Consiliul pentru a ajunge la un acord, de comun acord pentru numirea noului procuror-şef european. Următoarea şedinţă pe 11 martie”, a declarat, la finalul şedinţei, preşedintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, Claude Moraes.
Marți, Laura Codruţa Kovesi a primit cele mai multe voturi şi în Comisia pentru Control Bugetar (CONT), şi anume 12, faţă de Bohnert- 11 voturi, iar Andres Ritter, care a primit un vot.
Membrii Comisiei LIBE din Parlamentul European au votat secret, miercuri, începând cu ora 12.00, candidatul pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European, după ce Laura Codruţa Kovesi a obţinut marţi seară cele mai multe voturi în Comisia CONT.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Parlamentul European şi Consiliul UE vor numi de comun acord procurorul-şef european, iar Conferinţa Preşedinţilor ar urma să fie informată despre rezultatul audierii înainte de viitoarea sa reuniune de la 7 martie 2019.