Vă vine sau nu să credeți, noua generație de maneliști a reușit să cucerească Internetul, ajungând pe primele locuri în trending, topul celor mai vizionate videoclipuri pe Youtube în această perioadă fiind dominat autoritar de Carmen de la Sălciua, Culiță Sterp, fratele său, Iancu, sau Jador. De altfel, acesta din urmă a reușit să-l surclaseze pe însuși Florin Salam, iar vestea nu i-a picat prea bine, în condițiile în care succesul celor tineri a venit brusc și pe neașteptate.
Florin Salam îl „urechează” pe Jador: „Avem și noi niște ani de muncă, nopți nedormite”
Într-un interviu acordat recent, s-a arătat deranjat de atitudinea mai tânărului său coleg de breaslă, care s-a autoproclamat „numărul 1”, deși se află doar la început. Totodată, Florin Salam le atrage atenția celor care domină în momentul de față mediul online că „vechii” maneliști au în spate ani întregi de muncă și sacrificii, iar apariția „după ploaie” a cântăreților mai puțin experimentați care să le amenințe supremația îi face să se simtă „aiurea”.
„Eu nu aș vorbi urât de nimeni. Dar când mai vezi pe la televizor sau pe Facebook și când văd că fiecare spune ce vrea, fără niște ani de muncă, fără ani de experiență… Să spui că tu faci, că dregi, că ești.
Păi cum să spui tu că ești numărul 1, nu e nimeni numărul 1 până la urmă, fiecare suntem numărul 1 pentru familia noastră. Eu sunt pentru copiii mei numărul 1. Și dacă cântam mai prost, pentru copiii mei tot eram numărul 1, că eu aduc două pâini acasă.
Dar când îi vezi pe ăștia care au apărut și ei… și avem și noi niște ani de muncă, frate, nopți nedormite… Nu ne convine nouă să vină unul d-ăsta mic, după ploaie, așa și să spună… te simți aiurea și îți vine să-l iei de urechi, gen… Dar, la urma urmei, lasă-i mă să spună ce vor ei și noi să fim în continuare așa”, a declarat Florin Salam la Taraf TV.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Jador îi transmite manelistului că publicul trebuie să decidă cine merită să fie „numărul 1”
La solicitarea fanilor săi, Jador a intrat în direct pe Youtube pentru a-i da o replică tranșantă manelistului. Tânărul susține că prezența sa pe primul loc în topul celor mai urmărite videoclipuri se datorează în totalitate publicului, singurul care poate decide cine merită să fie „numărul 1”.
„În ultimul timp au avut loc câteva dispute pe prezența mea pe locul 1 în trending. Eu nu vreau să mă dau mare, nu sunt nimic mai mult decât ceea ce știți voi că sunt.
N-am făcut decât să muncesc, am crescut într-o familie modestă, nu fac decât să muncesc, să ofer familiei mele un trai mai bun. Nu vreau decât să muncesc să am ce să mănânc. Nu vreau bogății, nu vreau decât să muncesc ce îmi place și nu vreau să fac averi.
Îmi cer scuze dacă am deranjat cu prezența mea pe locul 1. Sunt legende în țara asta care merită să fie pe locul 1 dar voi decideți cine e pe locul 1 și vă mulțumesc”, a explicat Jador.