Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților, a fost cel care a fost la conducerea ședinței de plen. Din păcate, tema revocării lui Liviu Dragnea a adus un scandal, de altfel și motivul suspendării ședinței.
Propunerea de revocare a sa și a lui Liviu Dragnea ar fi coordonată de mai multe instituții. Florin Iordache spune că singurii care puteau cere cele de mai sus sunt social-democrații.
Florin Iordache, despre scandalul de la Camera Deputaților
„A fost o zi tristă, am constatat că din dorința de a schimba una sau mai multe persoane s-a mers cu încălcarea regulamentului și a normelor interne ale Parlamentului. Înțeleg un joc democratic și faptul că-ți dorești anumite chestiuni, de la modificări legislative pînă la schimbări sau ocuparea anumitor funcții, dar acestea trebuie să respecte niște norme minimale – Constituție, regulament, legi de organizare și funcționare a fiecărei instituții”, a declarat acesta.
„Datorită faptului că solicitarea de demitere a președintelui Camerei Deputaților s-a făcut în Biroul Permanent trecut, cu încălcarea regulamentului, care spune foarte clar: schimbarea membrilor Biroului Permanent, cât și schimbarea președintelui Camerei Deputaților se poate face doar la solicitarea expresă a liderului grupului parlamentar din care aceștia provin. În aceste condiții nu puteam pune pe ordinea de zi un proiect, fie că îl viza pe dl Dragnea, fie că mă viza pe mine, fie că-l viza pe dl Nicolicea, un proiect de hotărâre cu încălcarea regulamentului”, a mai afirmat Florin Iordache.
Revocare Liviu Dragnea!
„Aveți onoare?” „Vă solicităm ca pe ordinea de zi de plen să fie înscrise două solicitări de revocare, a domnului vicepreședinte Florin Iordache și a domnului președinte al Camerei Deputaților Liviu Dragnea”, a declarat președintele grupului Parlamentar PNL. „Revocarea mea, cât și a președintelui se poate face la solicitarea grupului parlamentar din care provin. (…) Nu supun la vot, să faceți ce vreți”, a afirmat Florin Iordache
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!