Florin Cîțu vine cu cea mai bună veste pentru românii cu credite: „Rate mai mici. Dobânzile continuă să scadă”

Narcis Rosioru   
în Stiri de ultima ora
20/02/2020, 21:08
Florin Cîțu vine cu cea mai bună veste pentru românii cu credite: „Rate mai mici. Dobânzile continuă să scadă”
Florin Cîțu vine cu cea mai bună veste pentru românii cu credite: "Rate mai mici. Dobânzile continuă să scadă". Sursa foto: Hepta

Ministrul interimar al Finanțelor, Florin Cîţu, a postat, joi, un mesaj pe Facebook, prin care îi anunță pe românii cu credite că aceștia vor avea parte de condiții de creditare tot mai bune, cu rate mai mici și dobânzi mai avantajoase.

Florin Cîțu spune că ratele se vor micșora

Florin Cîțu a spus, prin intermediul mesajului postat pe rețeaua de socializare, că încrederea românilor în guvernarea PNL continuă să crească.

Ministrul a postat pe Facebook și un grafic ce arată că indicele ROBOR la trei luni este în scădere, iar acest lucru ar duce la rate mai mici la credite.

„Rate mai mici pentru români. Dobânzile continuă să scadă. Încrederea investitorilor în guvernarea PNL CREŞTE zilnic. Nu există dubii aici.

Deprecierea uşoară a leului astăzi este CORELATĂ cu deprecierile din regiune. Zlotul, forintul se depreciază pentru că sunt câteva mișcări de fluxuri internaționale. Doar trompetele PSD-iste văd altceva”, este de părere ministrul Finanțelor.

Ratele la credite vor scădea dacă vor avea loc anticipate, spune ministrul interimar

Florin Cîțu spune, însă, că nu sunt motive de îngrijorare, întrucât dobânzile la credite vor scădea în viitor, una dintre condițiile ca acest lucru să se întâmple fiind alegerile anticipate, afirmă ministrul.

„Fiți fără grijă. Dobânzile vor continua să scadă și încrederea investitorilor va continua să crească în guvernarea PNL.

Cu cât avem anticipate mai repede cu atât mai repede vom putea reveni la SCĂDERI de prețuri si dobânzi aproape de ZERO.

Urmează lucruri fantastice pentru români. Dobânzi aproape de zero și scăderi de prețuri”, a mai scris Florin Cîţu, ministrul interimar al Finanţelor, pe rețeaua de socializare.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×