Florin Cîțu anunță o rectificare bugetară în cursul săptămânii viitoare: mai mulți bani pentru Sănătate. Amânarea ratelor la bănci ar putea fi de 9 luni

Adrian Ilie   
în Stiri de ultima ora
25/03/2020, 13:14
Florin Cîțu anunță o rectificare bugetară în cursul săptămânii viitoare: mai mulți bani pentru Sănătate. Amânarea ratelor la bănci ar putea fi de 9 luni
Florin Cîțu/ Sursa foto: Hepta

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că Guvernul va face o rectificare a bugetului de stat pe anul în curs astfel încât bani alocați inițial către unele ministere să fie direcționați către Ministerul Sănătății.

Rectificare înainte de termen

Vom face o rectificare bugetară. Sper să fie gata săptămâna viitoare pentru că avem nevoie de resurse pentru Ministerul Sănătăţii în special. Resursele care sunt astăzi la alte ministere trebuie să meargă către Ministerul Sănătăţii”, a declarat ministrul Finanțelor într-un mesaj video pe Facebook.

Potrivit responsabilității fiscal-bugetare, rectificările bugetare nu pot fi făcute decât după prima jumătate a anului, însă starea de urgență permite Guvernului  să ia asemenea decizii și în primul semestru.

În ce privește ordonanța de urgență privind amânarea plății ratelor la bănci, Florin Cîțu a precizat că propunerea sa este ca amânarea să ajungă până la 9 luni.

Păsuire pentru plata ratelor

Florin Cîțu a anunțat, marți, că persoanele cu credite bancare vor fi ajutate și după această perioadă, însă ministrul a declarat că nu poate fi vorba despre o ștergere a ratelor, ci mai degrabă de o păsuire de care vor beneficia nu doar persoanele fizice, ci și cele juridice.

Este un prim pas pentru a veni cu o soluție pentru toți clienții pe care o vom anunța joi, printr-o ordonanță. Va merge pentru o perioadă mai mare decât starea de urgență. Va fi implicat și statul. Cei care vor cere, vor avea acces la această facilitate”, a precizat Cîțu.

Ministrul Finanțelor a mai spus că măsura se va întinde pe câteva luni, însă nu a precizat un termen clar, întrucât măsura va depinde și de epidemia de coronavirus.

„Va fi vorba despre luni, nu despre ani. Eu voi prezenta premierului o soluție finală și va fi decisă în ședința de guvern de joi. Mai aproape de șase luni. Va fi o păsuire, nu o ștergere a ratelor. O păsuire și pentru persoane fizice și îi vom ajuta și după aceea”, a mai spus Florin Cîțu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×