Comisia de muncă din cadrul Camerei Deputaților a votat în cursul zilei de marți amendamentul depus de social democratul Adrian Solomon, prin care alocațiile copiilor se vor dubla, ajungând astfel la 300 de lei. Această măsură nu este, însă, pe placul ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, care avertizează că trebuie să ne așteptăm la vremuri grele din punct de vedere economic.
Florin Cîțu susține că dublarea alocațiilor aruncă țara în haos
„Clasa politică se joacă cu focul. Politicienii români trebuie să înţeleagă că nu fac PNL-ului un rău, ci românilor, aruncând ţara în haos. Asta se întâmplă astăzi în Parlament.
Dar legile nu sunt promulgate, doar au fost votate în Parlament. Vorbim de un deficit de 6 miliarde de lei pentru alocaţii, după dublarea lor”, a declarat Cîțu, care anunță că întreaga situație va aduce consecințe grave, ca urmare a presiunii asupra cursului valutar.
„Vă spun că zilele viitoare veţi vedea o presiune mare pe cursul valutar. Dacă politicienii nu înţeleg că suntem într-o situaţie critică şi se joacă cu focul, să ştie că tot românii vor plăti consecinţele. Este o ambiţie copilărească”, a mai spus ministrul de Finanțe.
PSD forțează dublarea alocațiilor, deși Ludovic Orban nu este de acord
Dublarea alocațiilor este inițiativa pentru care PSD insistă la final de an, în ciuda faptului că inițiativa a primit nenumărate critici din partea actualului Guvern. Marcel Ciolacu, liderul interimar al social-democraților susține că sumele de bani destinate copiilor sunt extrem de mici, motiv pentru care intenționează să le majoreze cât mai repede posibil la pragul de 300 de lei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Deja am hotărât să venim cu o lege sau un amendament prin care se dublează alocațiile copiilor, deoarece anul trecut l-a făcut și PNL, și nu cred că au ceva împotrivă să facă același lucru și anul acesta. PSD consideră că, în prezent, alocațiile copiilor sunt prea mici”, a anunțat liderul PSD.
Ludovic Orban critică în termeni duri propunerea venită din partea PSD și îi avertizează pe parlamentari că bugetul pentru anul viitor nu poate suporta alte cheltuieli nesustenabile. „Suntem într-o situație extrem de dificilă”, anunță premierul.
„Să mai reflectaţi când vor mai veni proiecte de legi, indiferent cine le iniţiază, să vă gândiţi că e aproape imposibil să mai continuăm cu proiecte de legi fără să identificăm surse de finanţare! Acum PSD încearcă să ne copieze. Cred că această competiţie va fi înţeleasă aşa cum trebuie de toţi românii.
PSD a fost trei ani la guvernare. PSD putea în trei ani de guvernare să majoreze alocaţiile pentru copii. Cu toate acestea, alocaţiile au fost majorate de către PNL.
Orice fac acum arată că n-au fost în stare timp de trei ani de guvernare să facă absolut nimic decât să facă praf bugetul, să declanşeze cheltuieli nesăbuite, să sifoneze banul public, să-şi angajeze rudele, pilele şi toţi neisprăviţii în administraţia publică, iar acum încearcă să mai obţină încrederea unor oameni venind cu iniţiative populiste pentru care nu există niciun de suport bugetar”, a declarat Ludovic Orban.