Au mai rămas patru zile până la debutul celui de-al zecelea sezon „Românii au talent„, iar Florin Călinescu a făcut un anuţ pe site-ul oficial al emisiunii cu aşteptările pe care le are de cei care vor participa la emisiunea concurs de la PRO TV.
Florin Călinescu, anunţ despre cel de-al zecelea sezon „Românii au talent”
Florin Călinescu va face parte şi din juriul noului sezon ce va debuta pe 7 februarie la PRO TV, omul de televiziune făcând un anunţ cu ce aşteaptă să vadă la cei care vor participa la noul sezon. În 2019, Florin Călinescu anunţa că s-a retras de la Românii au talent pentru că intrase în politică, fiind ales preşedintele Partidului Verde.
„Nu am fost dat afară de niciun PRO TV. Eu i-am anunțat că mă îndrept spre politică. E evident că în urma acestei decizii, nu mai pot apărea la televizor în emisiuni precum cea de la PRO TV, conform reglementărilor CNA.
Eu i-am anunțat pe cei de la PRO TV acum o lună, de intențiile mele, civilizat, luăm o pauză”, spunea Florin Călinescu la momentul intrării în politică, în vara lui 2019 când a fost ales preşedintele Partidul Verde.
Ce vrea să vadă juratul Florin Călinescu în cel de-al zecela sezon
„Românii au talent”, sezonul „#10perfect”, revine vinerea această de la 20:30, la PRO TV. Noul sezon, promit producătorii showului, va aduce în fiecare vineri momente nemaivăzute, talente deosebite, precum şi golden buzz-uri glorioase.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Omul de televiziune a spus ce aşteptări are de la acest nou sezon. „Vreau să văd cât mai multă lume care vine la această emisiune să ofere publicului lucruri interesante„, a transmis Florin Călinescu.
Ultimul câştigător al marelui premiu „Românii au talent”, din 2019, este Ana Maria Pantaze, denumită şi croitoreasa cu voce de aur. Ana Maria Pantaze a fost aleasă câştigătoarea concursului televizat dintre alţi 11 finalişi şi a plecat acasă cu marele premiu în valoare de 120000 de euro.
Pe podium, alături de Ana Maria Pantaze, s-au mai regăsit micul dansator Aris Negoiță, locul 2, şi Corul de copii al Operei Naționale, locul 3. 10000 de euro a câştigat şi Marius Drăguş, cu un număr de magie şi stand-up comedy, acesta primind premiul de originaalitate.