Pro TV a dat startul pregătirilor pentru sezonul cu numărul zece al show-ului Românii au Talent, iar cei mai mulți dintre fani se întreabă dacă ediția aniversară îl va readuce la masa juriului și pe Florin Călinescu, proaspăt intrat pe scena politică din România, odată cu preluarea funcției de președinte al Partidului Verde.
Rămâne Florin Călinescu la Românii au Talent? Răspunsul Pro TV
Reprezentanții postului din Pache Protopopescu au anunțat recent că solicitările primite din partea telespectatorilor au fost ascultate, astfel că îndrăgitul actor și om de televiziune va continua să caute cei mai talentați români alături de colegii săi. De altfel, Călinescu a dezvăluit că așteptările sunt din ce în ce mai mari, în condițiile în care vorbim despre al zecelea an consecutiv în care Pro TV difuzează celebra sa producție care aduce în serile de vineri milioane de telespectatori în fața micilor ecrane.
„Pentru mine, personal, 10 perfect este ceva ce nu am avut niciodată, dar sper din toată inima ca acest sezon să primească nota 10.
Orice concurent care vine la această emisiune este un câștigător și așteptarea mea este ca publicul să aprecieze toți concurenții”, a declarat Florin Călinescu.
Sezonul 10 aduce schimbări importante la Românii au Talent
Sezonul 10 va avea premiera în 2020 și va aduce o serie de schimbări importante în ceea ce privește formatul show-ului. Concret, fiecare jurat va avea dreptul de a apăsa de două ori celebrul Golden Buzz, butonul auriu care trimit direct în semifinală concurenții ce reușesc să-i impresioneze cu momentele puse în scenă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
„Mă aștept să avem unul dintre cele mai bune sezoane, poate cel mai bun de până acum. În toți acești ani am acumulat foarte multă experință.
Talentele nu ne aparțin, dar noi vom încerca să le punem cât mai bine în pagină. De la masa juraților le vom judeca în primul rând cu inima”, a dezvăluit Andi Moisescu.
„Sunt bucuros că începem un nou sezon, sezonul cu numărul 10, cifră rotundă. În acest sezon aniversar avem parte și de schimbări majore. Mie mi-a fost greu să dau un golden buzz, sunt curios cum mă voi descurca cu două!
Este important să las lucrurile să se întâmple și să reacționez cât mai firesc în funcție de momentele care apar pe scenă. Abia aștept să mă bucur de spectacol”, a spus și Mihai Petre, cel mai exigent dintre jurați, completat imediat de Andra.