Fiul moderatorului de televiziune Rareș Bogdan este o frumusețe rară. Mândria prezentatorului face sport de la o vârstă fragedă și se îmbracă după ultima modă. Jurnalistul este căsătorit cu o femeie foarte frumoasă, o avocată din Cluj. Pe numele său Florentina, provine dintr-o familie bogată, socrul lui Rarș Bogdan fiind un antreprenor de succes.
Fiul lui Rareș Bogdan este o frumusețe rară
Pe numele său Florentina, provine dintr-o familie bogată, socrul lui Rareș Bogdan fiind un antreprenor de succes. Cei doi s-au căsătorit în anul 2008 și au avut parte de două cununii religioase, ortodoxă și catolică. Bineînțeles, acestea au fost urmate de o petrecere extrem de selectă. Soția lui Rareș Bogdan a absolvit Facultatea de Drept, dar a renunțat la aces domeniu pentru cel al afacerilor. În urmă cu ceva vreme, Florina Bogdan și-a deschis un centru de fitness.
Cât despre evenimentele din ultima perioadă în care jurnalistul a fost implicat, anume protestele, acesta decisese ca cei mai dragi oameni din viața lui să stea departe din România. ”Nu cedez. Ei încearcă să mute subiectul, să schimbe obiectul atenţiei către altceva. Nu cedăm în România. Să fie clar, o voi spune acum. Sâmbătă dimineaţa, după nenumărate ameninţări primite am decis să-mi trimit familia la Cluj.
În perioada protestelor, jurnalistul și-a trimis familia departe de România
La această oră, ei sunt într-un avion mergând la 12.000 de km distanţă de România şi vor sta acolo atâta timp lucrurile vor fi la fel de tensionate şi ameninţările vor curge la fel asupra mea şi asupra Realităţii. Nu mă opresc. Cu toate ameninţările venite dinspre Jandarmerie sau dinspre ciracii acesteia, dinspre grupări interlope controlate de jandarmi.
Nu voi ceda pentru că am fost acolo vineri. Dacă nu aş fi fost, poate mi-ar fi fost greu să înţeleg calitatea oamenilor din Piaţa Victoriei, dar am stat de vorbă cu sute de oameni în cele patru ore. Este absolut groaznic ceea ce am văzut de atunci până astăzi, imaginile groazei mă fac să continui. Vreau să ştiu vinovaţii”, a spus Raș Bogdan, în emisiunea sa.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet