Actorul Toma Cuzin, cel care dă viață îndrăgitului personaj ”Firicel” din Las Fierbinți, devine milionar! Și nu este scenariul unui nou episod al serialului, ci este realitatea! Instanța i-a dat câștig de cauză în procesul pe care l-a intentat Credidam. Actorul s-a luptat în instanță cu asociația artiștilor mai bine de trei ani.
Actorul Toma Cuzin a câștigat procesul cu CREDIDAM
Scandalul dintre Toma Cuzin și CREDIDAM a fost unul imens, când actorul a dat cu pumnul în masă pentru drepturile sale! Era chiar acuzat de comportament abuziv, acesta fiind motivul invocat pentru excluderea sa din asociație. În ceea ce privește obiectul dosarului, adică drept de autor și drepturi conexe, CREDIDAM susținea, în 2017, într-un drept la replică, următoarele, printre altele:
”În conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe*, în calitate de nemembru, domnul Toma Cuzin poate beneficia de remunerațiile cuvenite în baza unei cereri de încasare pentru sursele de gestiune colectivă obligatorie.
Actorul are de luat peste două milioane de lei
Pe cale de consecință, CREDIDAM nu poate să gestioneze drepturile din sursele de gestiune facultativă pentru domnul Toma Cuzin, cum sunt de exemplu, cele provenite din radiodifuzarea prestațiilor artistice de către posturile tv și comunicarea publică a filmelor (mai exact repertoriul domnului Toma Cuzin).
Acest lucru este bine cunoscut și de către domnul Toma Cuzin, drept dovadă fiind declarația dumnealui înregistrată la CREDIDAM cu nr. 26056 /14 noiembrie 2016, prin care își recunoaște drepturile în calitate de nemembru”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Tribunalul București i-a dat dreptate lui ”Firicel” și a decis următoarele: ”Respinge excepţia prescripţiei extinctive ca neîntemeiată. Admite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.025.000 lei reprezentând remuneraţie, la care se va calcula dobândă legală.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.500 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, urmând ca cererea de apel să fie depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.11.2019”. Decizia instanței poate fi atacată!
CREDIDAM este o asociaţie non-profit înfiinţată în 1996. Scopul asociaţiei este de a colecta şi repartiza banii cuveniţi artiştilor interpreţi români şi străini, bani proveniţi din difuzarea înregistrărilor comerciale de către posturile de radio şi TV, operatorii de cablu, cinematografe, restaurante, hoteluri, baruri, discoteci, organizatori de evenimente artistice etc.