Explozie puternică la Paris! Care este bilanțul victimelor din capitala Franței

Claudiu Surmei   
în Stiri de ultima ora
12/01/2019, 15:39
Explozie puternică la Paris! Care este bilanțul victimelor din capitala Franței GALERIE FOTO
O explozie puternică s-a produs în Paris! Patru persoane și-au pierdut viața

O explozie puternică a avut loc sâmbătă dimineață la o brutărie din Paris, într-o zonă frecventată de turiști. Peste 200 de pompieri au fost mobilizați la fața locului, iar autoritățile au anunțat decesul a patru persoane, între care și doi pompieri. Martorii susțin că au auzit o bubuitură puternică pe care au resimțit-o ca pe un cutremur, urmată de un incendiu.

„Dormeam cu toții și am auzit un zgomot. Am crezut că e cutremur. Am coborât și am văzut o clădire în flăcări”, a declarat o localnică. Inițial, autoritățile au anunat că 30 de persoane sunt rănite, dintre care câteva sunt în stare gravă, însă ulterior s-a stailit că 12 persoane sunt grav rănite, dintre care cinci în stare critică, în timp ce alte 24 au fost rănite ușor. Procuratura din Paris a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs explozia.

Explozia s-a produs ca urmare a unei scurgeri de gaze
Explozia s-a produs ca urmare a unei scurgeri de gaze

 

Patru persoane și-au pierdut viața în urma exploziei
Patru persoane și-au pierdut viața în urma exploziei

O explozie puternică s-a produs în Paris! Patru persoane și-au pierdut viața

Premierul Edouard Phillipe și ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, au ajuns la locul exploziei, iar primarul Parisului, Anne Hidalgo, a constituit o celulă de criză. Dormeam, dar m-a trezit efectul exploziei. Toate ferestrele au explodat, ușile care erau deschise au fost scoase din balamale. Ca să ies din cameră, a trebuit să calc pe ușă, copiii erau panicați, nu puteau ieși din camera lor”, a mai spus un localnic. Salvatorii au evacuat din clădire două persoane chiar sub ochii celor care locuiesc în zonă.

Pentru că nu puteau pătrunde în clădire, pompierii au fost nevoiți să scoată pe fereastră persoanele prinse înăuntru. Potrivit presei franceze, explozia de la brutăria din Paris s-a produs în jurul orei 9:00, în urma unei scurgeri de gaze. Un elicopter a fost trimis pentru a survola zona, iar persoanele rănite au fost transportate la spitalele din capitala Franței pentru îngrijiri medicale.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×