Autoritățile franceze au mobilizat 90.000 de membri ai forțelor de ordine, inclusiv aproape 8.000 de ofițeri și 12 vehicule blindate la Paris. În urma incidentelor grave, Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a lansat un avertisment de călătorie în Franța.
UPDATE, 9 decembrie, ora 08:00. Bilanţul protestului de la Paris este înfiorător! 1.385 de persoane au fost reţinute, iar 974 au fost plasate în custodie. 55 de oameni au fost răniţi la Paris. Şi la Bruxelles au fost proteste iar 400 de oameni au fost răniţi.
Înainte ca protestele să înceapă, o serie de muzee, printre care și Luvru, dar și Turnul Eiffel, au fost închise. De altfel, tot atunci și ministrul de Interne, Cristopher Castaner, a mărturisit că se așteaptă la o prezență mai redusă la manifestările de sâmbătă, față de ce a fost weekendul trecut, atunci estimându-se la aproape 10.000 de manifestanți. ”Zeci de mii nu sunt poporul- nu sunt Franța”, a spus ministrul.
UPDATE: Primul bilanț al oamenilor care au fost răniți în manifestațiile de azi din Paris se ridică la 30. Di dintre aceștia sunt jandarmi. Grenadele au zburat printre cei aflați la proteste, iar autoritățile franceze au reșinut peste 598 de oameni. În arest preventiv au ajuns 474 dintre ei. De asemenea, se arată că mai bine de 36 de stații de metrou au fost închise la această oară, în capitala Franței. Tensiunile au crescut extrem de tare ăn mai multe zone din Paris.
Incidente la Paris!UPDATE: 514 persoane reținute preventiv
Așadar, în jurul orei 12:40 aproximativ o sută de veste galbene au pătruns pe Bulevardul Capucinilor, iar în mai puțin de un minut, toți au fost înconjurați de oamenii legii. Mai târziu, a urmat și un moment tensionat, însă fără violențe. O femeie a îngenuncheat în prima linie, în fața jandarmilor.
În jurul orei 13:04, potrivit hotnews.ro, unul dintre liderii mișcării ”vestelor galbene”, Julien Terrier, a fost arestat pentru motivul că ar fi gândit manifestația neautorizată care are loc în oraș. La ora 13:31, Bulevardul Haussmann a fost blocat de forțele CRS, în timp ce sute de veste galbene veneau pe marile bulevarde și blocau circulația pornind de la Bd. Poissonnière, pe fundal fiind strigăte precum ”Galezii furioși” sau ”Macron demisia”.
MAE, avestisment de călătorie în Franța
Cât despre atenționarea MAE pentru călătorii care doresc să vadă Franța în această perioadă, aceștia recomandă urmărirea evoluției ”vestelor galbene” în social-media, pentru a fi pregătiți în caz de orice. ” Se recomandă a se monitoriza evoluţia mişcărilor de protest în mass-media franceză, chiar şi în social media, pentru a se preîntâmpina disfuncţionalităţi în activităţile preconizate pentru perioada următoare.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă”, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.