Elena Udrea și Alina Bica vor rămâne în arest preventiv până la finalizarea demersurilor de extrădare, conform celor decise de instanța judiciară din Costa Rica. Tribunalul Penal a decis în ziua de luni, 3 decembrie, menținerea în arest a celor două femei până la finalizarea procedurilor de extrădare, potrivit AmeliaRueda.com.
Înainte de această decizie, Ministerul Pubilc a anunțat că a cerut detenția preventivă până în momentul în care se va finaliza extrădarea. Mandatele de la Interpol la cerințele din România au adus la arestul Elenei Udrea și Alinei Bica în ziua de 3 octombrie.
Instanța a decis! Elena Udrea și Alina Bica rămân în arest
”Guvernul are două luni să facă tot procesul”, a anunțat avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu. „Elena Udrea şi Alina Bica au calea de atac a recursului la decizia judecătorilor din Costa Rica, iar recursul a fost declarat şi va fi judecat în perioada următoare. Procedura de extrădare este una complexă – în perioada următoare statul român trebuie să trimită întreaga documentaţie care a stat la baza cererii de extrădare. Conform uzanţelor şi procedurilor, documentaţia trebuie tradusă în limba statului căruia i se cere extrădarea.
Dar tot în cadrul acestei proceduri va fi formulată şi apărarea şi invocate aspectul legat de statutul de refugiat, de starea ei de proaspăt mămică şi de faptul că trebuie să crească un copil cu cetăşenie costaricană. (…) Cererea de arestare preventivă a avut la bază un mandat intern de arestare.
Fondul nu se putea judeca ieri, ieri s-a judecat doar forma în care va fi prezentată instanţei, pentru judecarea fondului procedurii de extrădare”, a mai declarat acesta. De asemenea, avocatul a mai specificat că extrădarea fostului ministrul și al șefei Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism va parcurge etapele legale potrivit acesteia. Veronel Rădulescu a mai afirmat, în primele zile ale arestării celor două, că sunt șanse foarte slabe ca Elena Udrea și Alina Bica să-și ispășească pedeapsa în România.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere