Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a dezvăluit în cadrul unui interviu oferit recent ce măsuri va lua în 2019 ca să îmbunătățească învățământul românesc. Recent, ea a declarat că îşi doreşte să introducă un nou examen pentru elevii de liceu. Anunțul politicianului vine la doar câteva zile după ce deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, a depus deja în Parlamentul României o propunere prin care cere să fie introdusă o nouă materie.
“Dezvoltarea fenomenului «fake news» generează o criză pentru societatea contemporană şi ameninţă inclusiv buna funcţionare a democraţiilor liberale, cu riscuri asupra securităţii şi siguranţei naţionale. Prezenta lege reglementează introducerea disciplinei «Educaţie şi cultură media» ca disciplină obligatorie, o oră pe săptămână, pentru elevii claselor a VI-a şi, ulterior, elevii claselor a IX-a”, se arată în proiectul înregistrat pe 19 decembrie la Parlament de Ovidiu Raeţchi, deputat PNL.
Ecaterina Andronescu, despre schimbările din Legea Educației
În vârstă de 70 de ani, Ecaterina Andronescu a anunțat în timpul unui interviu că se vor înregistra unele schimbări în programul elevilor din ciclul primar și gimnazial, subliniind rezultatele dezastruoase înregistrate anul trecut la examenul de Evaluare Națională când, din păcate, 36% dintre cei care au susținut probele nu au reușit să obțină nota 5.
“Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în 2018 la clasa a VIII-a, adică am avut 36% dintre copii care nu au luat nota 5 la examenul de Evaluare Națională și am avut spre 40% cei care nu au promovat exameul de Bacalaureat, ceea ce ne nemulțumește. Ca urmare niște măsuri imediate se referă la încercarea de a avea în acest semestru pregătire remedială, prin ore suplimentare pentru cei care se manifestă în clase, fie că vorbim de ciclul primar sau gimnazial cu acese abateri de la linia corectă a acumulărilor”, a declarat Ecaterina Andronescu în cadrul unei emisiuni de la Antena 3.
Astăzi, Ecaterina Andronescu a făcut o declarație surprinzătoare: a spus că în cazul în care un candidat social-democrat ar participa la prezidenţialele din România, va avea toate şansele să câştige. “Dacă există înţelegere în alianţă să iasă cu un singur candidat, şansele cresc. Dacă această înţelegere nu va exista, fiecare partid va avea propriul său candidat şi cred că PSD-ul, cu dimensiunea pe care o are în electorat, are toate şansele candidatul PSD-ului nu numai să intre în turul doi, dar chiar să câştige. Sau candidatul alianţei. (…). Momentan suntem înainte de o decizie, deci putem să vorbim doar despre scenarii posibile”, a afirmat ministrul Educației, potrivit digi24.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17