Ecaterina Andronescu a reacționat după protestul de la Simularea Evaluării Naționale! Ministrul Educației a precizat, într-un comunicat de presă, că instituția pe care conduce susține „orice propunere care poate să conducă la îmbunătățirea performanțelor obținute de elevi în procesul de învățare.” Asta după ce Consiliul Național al Elevilor i-a îndemnat pe elevii de clasa a VII-a care au susținut luni simularea la Evaluarea Naţională să dea foaia goală, ca formă de protest față de problema metodelor de evaluare din sistemul de învățământ.
Ecaterina Andronescu, racție la protestul elevilor la Simularea Evaluării Naționale
„În vederea susținerii și promovării cu succes a examenelor naționale, rezultatele elevilor vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. În funcție de concluziile desprinse, se vor adopta măsurile adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare, inclusiv prin activități de pregătire suplimentară, identificarea dificultăților de învățare ale elevilor, elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea unui plan de intervenţie personalizat etc.
MEN a susținut în permanență orice propunere care poate să conducă la îmbunătățirea performanțelor obținute de elevi în procesul de învățare, inclusiv a performanțelor obținute în cadrul examenelor naționale și consideră că fiecare partener poate contribui în mod constructiv la acest demers”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației Naționale.
Elevii au protestat la Simularea Evaluării Naționale
Elevii au protestat, luni, la îndemnul Consiliului Național al Elevilor, față de problema metodelor de evaluare din sistemul de învățământ. Invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naționale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale.
Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc. Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă, se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet