Guvernul ar putea fi obligat să devanseze majorarea alocațiilor copiilor, după ce Senatul a respins ieri prorogarea termenului de aplicare a legii care prevedea dublarea acestora, act normativ adoptat la finele anului trecut. Dacă și Camera Deputaților va lua o decizie similară, cabinetul Orban va trebui să găsească soluții pentru aplicare, în condițiile în care nu sunt prevăzuți bani în buget pentru o asemenea măsură.
Planurile Guvernului, date peste cap
Luni seara, Senatul a respins OUG 2/2020 prin care Guvernul amânase aplicarea dublării alocațiilor de la 150 la 300 de lei. Prorogarea aplicării era pe o durată de șase luni, din februarie până în august.
Chiar dacă ordonanța a intrat în vigoare imediat, efectele ei pot fi înlăturate dacă Parlamentul se opune prevederilor sale. Deocamdată, Legea de respingere a OUG 2/2020 a fost trimisă la Camera Deputaților, care este forul decizional.
În cazul în care și deputații vor respinge ordonanța, Guvernul va trebui să vină fie cu alte soluții de tergiversare a aplicării legii, fie să se conformeze prevederilor sale și să dubleze alocațiile.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a justificat inițial necesitatea adoptării OUG 2/2020 prin faptul că banii pentru dublarea alocațiilor nu erau prevăzute pentru anul în curs, iar alocarea acestor sume ar fi posibilă doar după rectificarea bugetară din luna iulie, adică abia în august.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Variabila evoluției economiei
Ulterior, premierul Ludovic Orban a dat asigurări că alocațiile vor crește în acest an, fără să dea însă garanții că acestea vor dublate. Astfel, Orban a spus că majorarea alocațiilor va depinde și de modul în care merge economia.
”Pentru a face lumină în chestiunea alocațiilor. Din 2008 creșterile au fost realizate la inițiativa PNL. În 2015 prima oară, dupa ce timp ce 7 ani nu a fost crescută și ulterior în 2019. Apariția intempestivă acestui proiect de lege, tot în 2019, ne-a creat o problemă foarte mare”, a spunea Ludovic Orban, în deschiderea ședinței de Guvern din 16 ianuarie.
În forma în care a fost adoptată legea de către Parlament, impactul bugetar ar fi fost de 6 miliarde de lei în 2020, însă Ludovic Orban nu pare dispus să le dubleze, ci doar să le mărească într-o măsură încă neprecizată.
„Vom creşte pensiile, vom creşte alocaţiile. Am prevăzut în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi în Legea bugetului de stat sumele necesare pentru a asigura creşterea pensiilor. Poţi să-ţi permiţi să creşti alocaţiile în măsura în care există resursele financiare pentru a susţine această majorare, fără să afecteze deficitul bugetar, dar cu siguranţă vom creşte alocaţiile de copii şi cu siguranţă vom creşte şi pensiile”, spunea Orban pe 20 ianuarie.