Guvernul Orban va lămuri situația alocațiilor pentru copii, în ședința de Guvern care se desfășoară joi la Palatul Victoria! Executivul va adopta o ordonanță de urgență prin care amână până la 1 august 2020 termenul de intrare în vigoare a dublării alocațiilor de stat pentru copii, potrivit ministrului Muncii, Violeta Alexandru.
Alocațiile pentru copii se vor mări după data de 1 august
„Pentru a face lumina in chestiunea alocatiilor. Din 2008 cresterile au fost realizate la initiativa PNL. In 2015 prima oara, dupa ce timp ce 7 ani nu a fost crescuta si ulterior in 2019. Aparitia intempestiva acestui proiect de lege, tot in 2019, ne-a creat o problema foarte mare.
Efortul bugetar necesar pentru dublarea alocatiilor este de peste 6 miliarde, in conditile in care bugetul pe anul acesta trebuie sa faca fata unor cresteri de pensii si salarii datorita legilor aflate in vigoare”, a zis premierul Ludovic Orban, in debutul sedintei de Guvern.
”Noi suntem oameni responsabili”
Potrivit acestuia „va trebui sa vedem cum evolueaza economia” si in functie de asta „vom creste alocatiile la rectificarea bugetara” care va avea loc dupa data de 1 iulie.
Premierul Ludovic Orban nu a precizat dacă se vor dubla alocațiile sau vor fi majorate doar, ci doar ca va fi o creștere.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a spus zilele trecute că majorarea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte, deoarece nu sunt fonduri prevăzute în bugetul 2020.
„Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi.
Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie”, a precizat Violeta Alexandru, pentru adevărul.ro.