Două containere pline cu anvelope, expediate din Australia au fost descoperite în Portul Constanţa Sud – Agigea. Inițial s-a știut că în containere se află deșeuri, dar conform documentelor vamale întocmite în cele din urmă s-au raportat anvelope uzate pentru autoturisme.
Două containere pline cu anvelope, expediate din Australia, descoperite în Portul Constanţa Sud – Agigea
Astfel, potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în 18 martie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere,(…)
(…)împreună cu comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud -Agigea, au făcut, în Portul Constanţa Sud – Agigea, controlul fizic la două containere care, în conformitate cu actele vamale depuse, conţineau anvelope uzate pentru autoturisme.
Anvelope uzate din Australia, deșeuri perfecte pentru România
„În urma controlului efectuat s-a constatat că cele două containere conţin deşeuri, expediate de o societate comercială din Australia pentru o societate comercială din România, de pe raza judeţului Suceava.
Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi returnării acestora către expeditor”, se arată în comunicat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Mai mult de atât, poliţiştii de frontieră fac cercetări, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.
Vă readucem aminte că un alt container cu deşeuri, sosit din Marea Britanie, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa Sud – Agigea. Conform documentelor prezentate la autoritatea vamală în container erau produse de uz casnic, dar în realitate autorităţile au găsit deşeuri inutilizabile.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în continuarea cercetărilor efectuate în cazul celor 25 de containere descoperite în terminalele de containere din porturile din Constanţa şi terminalul din Chitila, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, marţi, în terminalul din Portul Constanţa Sud Agigea, un container expediat de către aceeaşi firmă din Marea Britanie, firma importatoare fiind aceeaşi din municipiul Bucureşti.
Prin urmare, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea, comisari din cadrul Gărzii de Mediu şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor din container.
„Astfel, autorităţile abilitate în cauză au constatat că, deşi în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind produse de uz casnic, acestea erau de fapt deşeuri inutilizabile. După efectuarea controlului, a fost luată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României a produselor respective, fiind reintroduse în container pentru a fi expediate în ţara de origine”, se arată în comunicat.
În această cauză, sunt cercetaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani şi un cetăţean britanic, în vârstă de 34 de ani. Poliţiştii de frontieră fac cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.