Doliu în muzica internaţională, după ce cântărețul Camilo Sesto a încetat din viață. Cântăreţul şi compozitorul ale cărui balade i-au adus celebritatea pe scena muzicii spaniole în anii 1970 – 1980, a murit la vârsta de 72 de ani, în urma unei insuficienţe cardiace, potrivit The Washington Post.
A murit muzicianul Camilo Sesto
Managerul lui Sesto, Eduardo Guervós, a confirmat decesul acestuia pentru radiodifuzorul public spaniol TVE, menţionând că muzicianul a murit duminică dimineaţă, într-un spital din Madrid. „Vă anunţăm cu regret decesul marelui nostru prieten Camilo Sesto. Să se odihnească în pace”, se arată în anunţ.
Pe numele real Camilo Blanes Cortés, s-a născut în localitatea spaniolă Alcoy, la 16 septembrie 1946. Muzician şi compozitor, el a făcut studii de belle arte şi şi-a început cariera muzicală ca membru al formaţiei ‘Los Dayson’ când era adolescent.
Premierul Spaniei a transmis un mesaj trist
La 18 ani a venit la Madrid unde a dezvoltat o carieră muzicală care a culminat cu vânzarea a milioane de discuri în Spania şi în America Latină. Mai exact, Camilo Sesto a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial pe parcursul unei cariere de peste 40 de ani.
Printre hiturile sale se numără “Algo de mí”, “Perdóname” şi “Melina”. În 1975, a jucat în versiunea spaniolă a musicalului lui Andrew Lloyd Webber “Jesus Christ Superstar”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Pemierul Spaniei, Pedro Sánchez, a scris într-un mesaj pe platforma de micro-blogging Twitter: “Spania şi America latină deplâng moartea lui Camilo Sesto. Melodiile lui vor fi mereu parte din memoria noastră”.