Doliu în lumea politică. A murit Haralambie Cotarcea, fost senator în Parlamentul României

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
09/12/2019, 14:03
Doliu în lumea politică. A murit Haralambie Cotarcea, fost senator în Parlamentul României
Haralambie Cotarcea a fost senator al PRM. Sursa foto: expressdebanat.ro

Lumea politică din România este în doliu, întrucât luni dimineață s-a stins din viață Haralambie Cotarcea, fost consilier județean în Caraș-Severin și senator în Parlamentul României din partea PRM. În vârstă de 78 de ani, acesta se afla internat la Spitalul Județean de Urgență Reșița, după un atac vascular cerebral suferit în urmă cu câteva zile.

S-a stins din viață Haralambie Cotarcea

Înainte de Revoluție și până în 1992, acesta a ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean al Sindicatelor, reușind ulterior să obțină un post în Parlamentul României, pe listele partidului condus la acea vreme de Corneliu Vadim Tudor.

Născut pe data de 1 februarie 1941, la Crivina, în județul Mehedinți, Haralambie Cotarcea a început școala profesională la vârsta de 14 ani, în Reșița, odată cu transferarea secției școlii profesionale din Drobeta Turnu Severin la care se afla. În timpul liceului a lucrat la Uzinele din Reșița, pe platforma Combinatului Siderurgic.

În anul 1970 a devenit secretar al Consiliului Județean al Sindicatelor Caraș-Severin, iar zece ani mai târziu a fost promovat în activul Uniunii Generale a Sindicatelor din România. Ulterior, a absolvit Științe Economice la Academia „Ștefan Gheorghiu” din București.

Ce a realizat în activitatea sa de parlamentar

De-a lungul mandatului său de parlamentar, obținut după câștigarea alegerilor din 1996, Haralambie Cotarcea a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cipru, Malaezia și Republica Iugoslavă Macedonia. De asemenea, a fost membru în Comisia pentru buget, finanțe, activitatea bancară și piața de capital, precum și în comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului.

În activitatea sa parlamentară s-a remarcat prin luările de cuvânt de la tribuna Senatului în probleme ce țineau de județul Caraș-Severin, dar și prin inițierea de demersuri oficiale în sprijinirea populației din fosta Iugoslavie, care se afla sub bombardamentul NATO. La sfârșitul anului 2000, Haralambie Cotarcea a intrat în PDL, unde a fost ales vicepreședinte al Organizației Județene Caraș-Severin, ca mai apoi, între  2004 și 2012 să devină consilier județean PDL în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles