Designerul Alexandru Ciucu și cântăreața Alina Sorescu, călcați de hoți! ”Noi toți eram acasă”

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
16/12/2019, 15:19
Designerul Alexandru Ciucu și cântăreața Alina Sorescu, călcați de hoți! ”Noi toți eram acasă”
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, călcați de hoți. Sursa foto: viva.ro

Creatorul de modă Alexandru Ciucu și soția sa, cântăreața Alina Sorescu, sunt în stare de șoc! Hoții le-au spart casa, dar ceea ce este mai grav este faptul că cei doi soți erau acasă! În plus, în casă se afla și copilul lor, dar și socrii cu care locuiesc în aceeași casă.

Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, călcați de hoți

Hoții au reușit să intre prin efracție în casa creatorului de modă Alexandru Ciucu și să fure trei tablouri, după care s-au făcut nevăzuți. Celebrul designer este încă în stare de șoc, deoarece se gândește ce s-ar fi putut întâmpla dacă un membru al familiei ar fi ieșit din cameră în timp ce hoții se aflau în incintă!

”Este o senzație foarte neplăcută, deoarece spargerea a avut loc în toiul nopții, iar noi toți eram acasă. Locuim cu socrii. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă cineva ieșea după un pahar cu apă și dădea nas în nas cu hoții. Erau mașinile în garaj, așadar știau că suntem acasă. La prima vedere, nu ne lipsesc decât 3 tablouri. Nu pot să spun că au o valoare fantastică, dar se pare că există o piață pentru astfel de lucruri furate”, a declarat alexandru Ciucu pentru România TV.

Casa are alarmă, dar nu era armată

Chiar dacă locuința sa este dotată cu un sistem de alarmă, Alexandru Ciucu a recunoscut că în utima perioadă nu a mai armat alarma pentru zona de parter. Lucrurile se vor schimba de-acum încolo, deoarece Alexandru Ciucu spune că ăși va face casa într-o fortăreață.

”De acum înainte nu am de ales decât să transform casa într-o fortăreață. Avem sistem de alarmă. Întâmplător, nu am mai pus sistemul de alarmă în zona de parter. Este o anchetă în desfășurare”, a mai spus designerul.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×