Serialul Vlad, de la Pro TV, a revenit în forță pe micile ecrane, cu sezonul 2. Chiar dacă debutul celui de-al doilea capitol al serialului a fost în topul audiențelor, cifrele sunt mai mici decât cele înregistrate în primul sezon, potrivit paginademedia.ro.
Debutul serialului Vlad, de la Pro TV, pe primul loc în topul audiențelor
Chiar și așa, Pro TV a strâns în fața televizoarelor, cu intriga din primul episod din noul sezon Vlad, o medie de aproape 1,4 milioane de privitori pe minut, la nivelul întregii țari. Următorul post din top a fost Antena 1, iar pentru locul trei s-au bătut Kanal D și România TV.
Antena 1, care a programat pe același interval o parte din premiera sezonului șapte „Chefi la cuțite”, a avut cifre de audiențe de aproape 1,2 milioane de telespectatori pe minut. De notat că show-ul culinar al postului Intact a început la ora 20:00 și s-a încheiat la 23:30.
Pro TV a bătut Antena 1 pe toate segmentele
Primul sezon din Vlad a debut cu cifre mai mari, care ajungeau chiat și la 1,7 milioane de urmăritpro din toată țara. Cu mențiunea că primul episod a fost difuzat în februarie, când consumul TV era mai mare.
La bătaie cu serialul de la Pro TV, celelalte posturi au programat pe interval următoarele producții:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
- Antena 1 – Chefi la cuțite (20:00) – debutul sezonului șapte
- Kanal D – Lacrimi la Marea Neagră (20:00)
Acestea sunt audiențele de debut ale serialului Vlad, sezonul doi:
Național
Pro TV a fost liderul topului național, cu debutul sezonului doi din Vlad. Aproximativ 1,4 milioane de telespectatori din toată țara s-au uitat, în medie, la serialul Pro TV.
Antena 1 s-a clasat pe locul secund, cu o parte din emisiunea Chefi la cuțite pe interval. Cooking show-ul, tot la debut de sezon, a adunat o medie de aproape 1,2 milioane de privitori pe minut. Kanal D s-a clasat pe trei, unde a avut audiențe de 920.000 de privitori, în medie.
Urban
La orașe liderul și locul doi au fost adjudecate de aceleași posturi: Pro TV și Antena 1. Pro TV, de pe primul loc, a înregistrat o audiență medie de aproape 700.000 de telespectatori pe minut. Antena 1, de pe locul secund, a adunat în fața televizoarelor o medie de 616.000 de urmăritori în fiecare minut.
România TV a ocupat locul 3, cu o medie de 471.000 de privitori, iar Kanal D s-a clasat pe locul patru, dar nu la mare diferență de România TV.
Comercial
Serialul de pe Pro TV a tinut în fața televizoarelor, în medie, aproximativ 365.000 de privitori pe minut. Antena 1 s-a clasat pe doi și pe segmentul comercial cu o medie de 330.000 de telespectatori în fievare minut, pe intervalul Vlad.
Kanal D a revenit pe trei, peste România TV. A avut, pe intervalul Vlad, cifre de aproximativ 120.000 de urmăritori pe minut.