Se pare că timpul petrecut în închisoare i-a afectat sănătatea lui Cristi Borcea, lucru ce l-au adus pe fostul acționar al Dinamo pe mâna medicilor. Afaceristul se confruntă cu niște probleme cardiace, cunoscute destul de bine de cei care sunt interesați de afacerist, însă care îi mai dau bătăi de cap uneori.
Acesta a ajuns în seara de joi, 18 octombrie, la Spitalul Floreasca pentru un control amănunțit. „A fost o perioadă foarte grea. Dacă nu aș fi avut-o pe Valentina, nu stiu cum as fi rezistat. Au fost patru ani de iubire si sacrificiu”, a spus bărbatul după ce a ieșit din penitenciar.
Cristi Borcea, de urgență la spital
Cristi Borcea a ajuns pe mâna doctorilor după câteva episoade mai urâte ale sănătății sale. Deși acum câțiva ani afaceristul acuzase dureri la picior, acum se pare că are doar un ușor discomfort în ceea ce privește partea cardiacă. Deși apropiații s-au alarmat destul de tare, fostul acționar a primit undă verde de la medic.
Cristi Borcea se simte bine, anunță surse din apropierea lui pentru WOWbiz.ro! „În acest moment, Cristi este bine, nu are nimic grav, dimpotrivă, se simte bine. E adevărat, el merge periodic la medicul sau, pentru a face un control de rutină legat de problemele cardiace, pe care le ştie toată lumea, dar nu este cazul de altceva. Nimic special, acum este la birou şi îşi manageriaza business-urile, că de obicei”
Vechi probleme de sănătate ale lui Cristi Borcea
Afaceristul Cristi Borcea a ajuns la spital în decursul mai multor ani din cauza unor probleme de sănătate la picioare. Se pare că sunt mult mai grave decât indicau medicii la primele controale, semn că timpul le-a agravat. Din păcate, singurele șanse de atunci ca piciorul lui să fie salvat sunt intervențiile chirurgicale și tratament puternic, potrivit unor surse medicale. Un alt diagnostic pe care i l-au pus medicii cu ceva timp în urmă a fost de tromboflbită.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Bărbatul a avut intervenții chirurgicale din cauza tulbburărilor de ritm cardiac și probleme la menisc. Se pare că sistemul circulator a fost singurul vinovat. Lipsa de mișcare și sedentarismul i-au adus câteva cheaguri de sânge în zona piciorului, chiar în interiorul venelor. Dacă antiinflamatoarele nu își fac efectul, intervenția chirurgicală este unica salvare. Din fericire pentru fostul acționar Dinamo, lucrurile s-au îmbunătățit în privința aceasta.