Daniel Ștefănescu ajunge din nou în instanță! Ucigașul Mihaelei Runceanu, executat silit pentru neplata datoriilor

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
23/01/2020, 14:22
Daniel Ștefănescu ajunge din nou în instanță! Ucigașul Mihaelei Runceanu, executat silit pentru neplata datoriilor
Ucigașul Mihaelei Runceanu, trimis în judecată pentru neplata unor datorii mai vechi. Sursa foto: cotidianul.ro

Eliberat în 2006 din închisoare, Daniel Ștefănescu, bărbatul care a ucis-o cu sânge rece pe regretata interpretă de muzică ușoară Mihaela Runceanu, va ajunge din nou în fața instanței de judecată. Bărbatul a fost citat pentru a da explicații într-un dosar de executare silită.

Asasinul Mihaelei Runceanu, chemat în fața judecătorilor pentru neplata datoriilor

După mai bine de 17 ani petrecuți în spatele gratiilor, ucigașul Mihaelei Runceanu a decis că este momentul unei schimbări importante în viața sa, astfel că a părăsit meleagurile noastre și s-a stabilit în Marea Britanie. Ulterior, s-a angajat la un depozit din apropiere de Londra, unde lucrează și în prezent.

Pentru a-și vedea visul cu ochii, a apelat la serviciile unei firme care oferă împrumuturi rapide. De a îndată ce a încasat banii, Daniel Ștefănescu s-a grăbit, însă, să plece din țară, „uitând” de datoriile către compania respectivă. Sătui să mai aștepte și să spere că își vor recupera banii pe cale amiabilă, reprezentanții companiei l-au acționat în instanță.

Grațiat din greșeală, s-a întors după gratii, apoi a fost eliberat pentru bună purtare

În prima zi de noiembrie a anului 1989, lumea muzicii românești primea una dintre cele mai crunte lovituri din istoria sa, odată cu uciderea Mihaelei Runceanu. Făptașul, Daniel Ștefănescu, în vârstă de 22 de ani la acea vreme, a fost prins de autorități în mai puțin de două zile de la comiterea faptei îngrozitoare și condamnat la 25 de ani de închisoare.

În 2004, avea să fie eliberat, însă, ca urmare a unei grațieri eronate. Bucuria sa nu a durat mult, întrucât instanța l-a readus în spatele gratiilor, unde a mai ispășit încă 16 luni din pedeapsă. Ulterior, în 2006, bărbatul a scăpat definitiv de închisoare și a încercat să se reintegreze în societate.

S-a angajat ca vânzător la un magazin de haine din București și totul părea să reintre în normal, însă oamenii au început, cu timpul, să îl cunoască și să îl tragă la răspundere pentru crima înfiorătoare pe care a comis-o.

De teamă să nu fie linșat de fanii Mihaelei Runceanu, ale căror reacții deveniseră din ce în ce mai dure, Daniel Ștefănescu s-a întors la casa părintească, aflată într-o localitate din apropiere de Capitală. Nu a putut rezista prea multă vreme nici aici, așa că s-a văzut nevoit să ia o decizie radicală.

S-a stabilit în Marea Britanie și s-a angajat la un depozit din apropierea Londrei, unde lucrează și în momentul de față, fără teama că trecutul l-ar mai putea ajunge din urmă. Iată, însă, că va trebui să revină în țara natală, pentru a da socoteală în legătură cu împrumuturile rămase neachitate.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles