Daniel Chițoiu își petrece revelionul în spital! Fostul ministru va rămâne internat la unitatea medicală Floreasca din Capitală, susțin surse citate de Antena 3. Aceștia precizează că medicii vor să îl mai țină pe politician sub supraveghere.
Daniel Chițoiu, revelion în spital!
Ar exista o posibilitate ca Daniel Chițoiu să ajungă acasă în noaptea dintre ani. Poate petrece Revelionul în familie dacă politicianul vrea să fie externat la cerere.
Vă reamintim că fostu ministru a fost internat săptămâna trecută la Spitalul de Urgență Floreasca și nu a fost încă audiat de polițiștii care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ultimele detalii despre starea de sănătate a fostului ministru
Nu scapă însă de audierile procurorilor. Daniel Chiţoiu ar urma să dea declaraţii anchetatorilor după 1 ianuarie, pentru ca aceştia să stabilească exact circumstanţele producerii accidentului în urma căruia două persoane au murit.
Deocamdată, ipoteza pe care merg oamenii legii este acea că Daniel Chiţoiu ar fi vorbit la telefon în timp ce era la volan. Din păcate, într-un moment de neatenţie, acesta ar fi intrat pe contrasens, provocând accidentul mortal.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Între timp, cele două victime din accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu au fost înmormântate la Pitești. Cei doi soți și-au pierdut viața într-un eveniment rutier destul de controversat.
Evenimentul rutier a avut loc a doua zi de Crăciun și l-a avut ca protagonist și pe fostul ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu. Soții Haralambie și Elisabeta Pristavu au fost înhumați în Cimitirul “Sfântul Gheorghe”, potrivit rudelor.
“Colegii mei au găsit o persoană încarcerată, un bărbat de 82 de ani. Acesta a fost extras și pregat echipajului SMURD de terapie intensivă în stop cardio respirator.
I s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, nu a răspuns, a fost declarat decedat”, a declarat, după accident, Ionuț Tunaru, ISU Argeș.