Liviu Dragnea se află deja în închisoare de mai bine de șase luni, după ce a fost condamnat la 3 ani și jumătate de detenție în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Fostul lider al PSD pare totuși să se fi adaptat la viața din închisoare. Digi24 a prezentat noi detalii despre felul în care își petrece Liviu Dragnea o zi la Rahova.
Cum arată viața lui Liviu Dragnea la Penitenciarul Rahova
Potrivit sursei citate, Dragnea nu face rabat de la dreptul său de a vorbi la telefon. Astfel, acesta stă pe fir aproape zilnic câte o oră, timp în care vorbește cu familia, precum iubita lui Irina Tănase sau fiul său, Valentin Ștefan.
Când nu stă de vorbă cu cei doi, Dragnea se conversează cu membrii PSD care i-au rămas apropiați, precum fostul ministru al Justiției Florin Iordache, Codrin Ștefănescu sau Alfred Simonis, șeful deputaților PSD.
Liviu Dragnea lucrează în continuare la atelierul auto al închisorii, acolo unde era coleg până nu de mult cu Florin Blejnar, fostul șef al ANAF, cel care a fost mutat însă între timp la Penitenciarul Jilava.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Liviu Dragnea și-a pierdut statutul de deținut privilegiat
Sursa citată precizează și că Liviu Dragnea nu mai are statut de deținut privilegiat. Astfel, el a fost mutat începând de luni într-o celulă în care sunt încarcerați alți 4-5 deținuți, iar unul dintre ei este traficant de droguri. Până acum el era singur în secția 7.
Liviu Dragnea putea să primească o permisie de o zi, întrucât a strâns suficiente credite prin muncă, dar i-a fost refuzată. Totuși, a primit dreptul la un pachet supliementar, pentru care a muncit chiar și în zilele de sâmbătă, în care câștigă credite suplimentare.
Chiar dacă e privat de libertate, Liviu Dragnea ar fi într-oo stare bună de spririt, iar de mustață a scăpat în prima lună de când a fost închis, mai arată sursa citată.