Dana Chera, fostă Grecu, a mărturisit că va continua pe un alt drum și nu va reveni în televiziune după ce a stat în concediu de creștere copil în ultimii 2 ani. Cunoscuta jurnalistă pleacă definitiv de la Antena 3, dar nu regretă absolut deloc că a apărut pe sticlă timp de 15 ani.
Jurnalista Dana Chera nu mai vrea să lucreze în televiziune
Renumita jurnalistă de la Antena 3 Dana Cheru a avut parte de o pauză de respiro în perioada în care a stat acasă pentru a-și crește copilul și a avut timp să se gândească la mai multe aspecte ale vieții sale. Așa a ajuns prezentatoarea TV să ia decizia de a renunța definitiv la televiziune pentru a porni pe un alt drum.
Fosta doamnă Grecu a mărturisit că această alegere nu a fost una ușoară, dar a ajuns la o anumită vârstă când vrea să se detașeze ușor-ușor și să vadă tabloul de ansamblu. Jurnalista este pregătită să facă și altceva și simte nevoia unei provocări.
„Când vă întoarceți? Când vă întoarceți la Antena 3? Sunt două întrebări care m-au bucurat în acești 2 ani care s-au scurs de când am intrat în concediul de maternitate. Da, m-au bucurat. M-a ferit Dumnezeu de ipocrizia persoanei publice deranjată nevoie mare că o recunosc oamenii pe stradă. Eu mă bucur”, a scris prezentatoarea de la Antena 3 pe blogul personal.
Dana Chera despre motivul plecării din Antena 3
„E răspunsul publicului în casele căruia am intrat live, 15 ani. Pentru acești ani, pentru această relație, care s-a construit sincer, pentru emoțiile și durerile trăite împreună am obligația morală să dau un răspuns public celor două întrebări.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Când mă întorc la Antena 3? Am decis că proiectul meu la postul național de știri să se oprească. Plec de la Antenă mulțumindu-le colegilor mei lângă care am crescut. De la care am învățat. Pe care i-am respectat și a căror simpatie am simțit-o onestă.
N-am să dau nume, spun doar că munca în televiziune e una care se face DOAR în echipă. Iar echipele cu care am lucrat au fost de excepție. Cele trei premii APTR pentru cel mai bun talk-show au fost răsplata profesională pentru sufletul pe care l-am pus în emisiuni alături de Andreea Munteanu și Radu Tudor.
Câștigul, însă, sunt sutele de mii de telespectatori și atenția, toleranța și fidelitatea lor. Încrederea! Acesta este cel mai mare cadou pe care l-am primit de la public. Motivul pentru care proiectul meu la Antena 3 se oprește ține de rațiuni personale”, a mai adăugat jurnalista.
Dana Chearu mărturisește că decizia nu a fost una ușor de luat, dar este nerăbdătoare să vadă ce-i rezervă viitorul. Jurnalista a promis că-și va ține fanii la curent cu proiectele pe care urmează să le întreprindă indiferent de domeniul din care vin acestea.
„Simt nevoia unei provocări. Și, dacă ea va veni din mass media și mă voi potrivi unui alt proiect, voi continua să fiu jurnalist. Decizia nu e ușoară, dar ce e ușor din ce ne dorim pentru evoluția noastră ca trăitori pe aici?”, a încheiat vedeta mesajul de pe blog.
Dana este de părere că fiecare ziarist are nevoie de o pauză pentru a vedea întregul tablou și mai ales pentru a fi chiar el subiect de presă. Prezentatoarea „La ordinea zilei” consideră că doar așa gazetarii își dau seama cât de responsabili trebuie să fie și care este impactul vorbele lor la adresa cuiva.