Dacian Cioloş iese la atac după reacţia ministrului Educaţiei, Monica Anisie, privind rezultatele PISA: „E o tragedie”

Mirela Apostol   
în Stiri de ultima ora
03/12/2019, 15:51
Dacian Cioloş iese la atac după reacţia ministrului Educaţiei, Monica Anisie, privind rezultatele PISA: „E o tragedie”
Dacian Cioloş, în timpul unei discuţii cu jurnaliştii. Sursa foto: hepta

România a obţinut un scor ruşinos în urma testelor PISA, iar reacţia ministrului Educaţiei, Monica Anisie, l-a deranjat pe Dacian Cioloş.

Cioloş: ”Seninătatea doamnei ministru ne dă fiori”

Fostul premier al României a avut o reacţie fermă pe pagina sa de Facebook în care a explicat de ce nu i se pare în regulă modul de abordare al ministrului privind o problemă de o asemenea anvergură.

“Nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA, e o evalare internaţională.

Intervenţia trebuie să fie rapidă prin programele pe care Ministerul Educaţiei ar trebui să le dezvolte în cadrul şcolii, în această perioadă în care atâţia miniştri s-au perindat pe la ministerul Educaţiei, se pare că nu s-a ajuns încă la situaţia în care să se aplice un curriculum adecvat şi în corelaţie cu piaţa muncii”, a fost mesajul transmis de Monica Anisie, imediat după afişarea rezultatelor.

Dacian Cioloş a intervenit apoi şi a transmis un lung mesaj prin care a criticat-o pe ministru: ”Seninătatea doamnei ministru ne dă fiori. Sistemul de educație din România nu e în stare să formeze tineri capabili să se descurce în situații concrete de viață, dar ministrul Educației ne spune să stăm liniștiți, pentru că elevii știu.

În fapt, este o tragedie: elevii români învață după un curriculum care nu are legătură cu viața reală.

Dacian Cioloş o critică pe Monica Anisie după rezultatele PISA

Dincolo de resurse, de finanțarea învățământului, de baza materială precară, de numărul de copii dintr-o clasă, rezultatele de la Testele PISA țin de modul în care profesorii reușesc să-i facă pe elevi să creadă că sunt capabili să rezolve probleme din viața reală.

Programa școlară din România este depășită, manualele arată, cele mai multe dintre ele, mai rau decât cele din perioada comunistă. Copiii se plictisesc la ore pentru că materiile le sunt predate ca acum 30 de ani. Ne facem că nu știm toate acestea și vorbim despre reforme pe hârtie, despre educație subfinanțată, despre profesori prost plătiți. Dar niciodată nu punem degetul pe rană. Nu ne ducem la originea dezastrului.

Cauzele sunt multe, însă, înainte de toate, trebuie să schimbăm filosofia de funcționare a sistemului. Trebuie să înțelegem că, dincolo de experimentele pe care le face un ministru sau altul, de promisiunile neonorate ale unui partid sau ale altuia, important este ce produce sistemul românesc de educație”, este o parte a mesajului transmis de Dacian Cioloş.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles