În dimineața de sâmbătă, buzoienii au avut parte de un cutremur cu o magnitutine de 3,8 pe scara Richter. Acesta s-a produs la o adâncime de 132 de kilometri. Seismele se țin de țara noastră, Potrivit Institutului Național de Cercetare pentru Fizica Pământului. Se înregistrează din ce în ce mai multe cutremure. Penultimul a fost raportat în județul Vrancea, într-o miercuri. Cutremurul a avut o intensitate de 3,9, dar asta după o altă zi în care se mai înregistrase altul, cu o magnitutine de 3,6.
Pentru ca oamenii să știe mai bine cum se dezvoltă astfel de situații ale Pământului, Institutul național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a avut o experință vara aceasta, care s-a încheiat spre începutul primei luni de toamnă, prin care testa un spectru larg de tehnici de cercetare.
Cutremur la Buzău! Elevii învață intens despre seisme
Ce este cel mai interesat e faptul că un număr de 70 de elevi și profesori au făcut parte din asta. Școala de vară din Măgurele, căci despre ea este vorba, a avut prima ediție în acest an. Obiectivele pe care le-a avut această desfășurare au fost: fructificarea valorilor expertizei științifice, din cadrul acestui proiect, și cercetarea de la Măgurele și din cadrul Universității din Capitală.Totul a fost împărțit pe două tabere: profesori și elevi, având activități diferite. Prima, cea a elevilor, a inclus prelegeri, exerciții în laboratoare și diferite experimente. A doua, dedicată profesorilor, care predau desigur materii legat de acest proiect, vor primi multe informații pe care să le dea mai departe elevilor de la gimnaziu și liceu.
Citește și: Şefi din Jandarmerie şi un secretar de stat MAI, acuzați în dosarul violenţelor din 10 august
Citește și: Anamaria Prodan investește o avere în educația copiilor săi! Cât plătește doar pentru Rebecca!
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Citește și: Elena Gheorghe, fără pic de fard! Puțini știu cum arată solista nemachiată
Primul mare cutremur contemporan
Anul 1940 a fost un an care a lăsat oamenilor în urmă frică. Seismul a avut o magnitudine de 7,4 pe scara Richter. A distrus practic centrul și sudul Moldovei, dar și o parte din Muntenia. Devastatorul incident a durat 45 de secunde și, cu cât a fost mai lung, așa a lăsat și mai multe victime. Pe 10 noiembrie 1940 au fost 1.000 de morți și 4.000 de răniți, mare parte din Moldova.