Duminică, 10 noiembrie 2019, românii sunt așteptați la urne pentru a-și alege viitorul președinte. Dacă acum avem posibilitatea votului democratic, nu la fel se întâmpla și în perioada comunistă, când Nicolae Ceaușescu reușea să obțină în spatele ușilor deschise un procent de peste 90%, prin care se instala de fiecare dată confortabil în fotoliul de lider al statului.
Cum se desfășura votul în România comunistă
În cei peste 50 de ani de sistem totalitar, liderii comuniști care au acaparat prin forță puterea s-au ghidat după principiul conform căruia șeful statului nu trebuie ales de popor, ci de un număr restrâns de electori. Ca urmare a deciziei mai-marilor Partidului Comunist Român, în 1974 a fost instituită funcția de președinte al Republicii Socialiste România și înaintată către Marea Adunare Națională propunerea alegerii lui Ceaușescu.
O dată la patru ani, acesta avea să fie reales, dar nu de popor, cum se procedează în momentul de față, ci de deputații care îl reprezentau în Marea Adunare Națională (MAN). De altfel, votul democratic reprezenta în acea perioadă o adevărată himeră, o iluzie pentru care foarte mulți români au îndurat chinuri groaznice, plătind într-un final cu viața.
Alegătorii luau parte la această Adunare fie de teama regimului care nu ezita să-i pedepsească drastic pentru îndrăzneala de a i se opune, fie pentru că se simțeau într-o oarecare măsură datori față de un sistem autopropus. Unii profitau de ocazie pentru a-și manifesta-timid, ce-i drept- indignarea față de liderii politici ai acelor vremuri.
Ceaușescu obținea peste 90% din voturi
Potrivit fostului primar al unei comune bihorene, întregul proces al alegerilor din perioada comunistă era pregătit cu mai mult timp înainte. Candidaţii nu se autopropuneau pentru a fi deputaţi (la nivel comunal, municipal, judeţean sau în Marea Adunare Naţională), ci erau propuşi de oficiali locali, de organele de partid care impuneau respect la acea vreme.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Rezultatele erau faraonice, căci la fiecare scrutin, zeci de mii de oameni se asigurau că alegerile se desfășurau în mod corect. În paralel, aceștia aveau grijă ca tovarășii aflați la conducere să obțină peste 99% dintre voturi, astfel încât să ocupe fără probleme pozițiile pentru care au fost propuși. Revoluția din 1989 le-a readus românilor dreptul de a-și exprima votul democratic, cum se întâmplă și în momentul de față, la Alegerile Prezidențiale 2019.