Dacă te confrunți cu problemele cauzate de mirosul neplăcut din casă, trebuie să știi că soluția ideală se află chiar în dulapul casei tale. Este vorba despre bicarbonatul de sodiu, substanță care poate absorbi atât umiditatea, cât și mirosul nedorit din încăpere.
Bicarbonatul de sodiu te ajută să elimini mirosul urât
Pe lângă faptul că vorbim despre o soluție naturală și mai puțin costisitoare, bicarbonatul de sodiu s-a dovedit în majoritatea cazurilor o variantă mult mai eficientă, prin comparație cu clasicele odorizante pentru cameră, sau lumânările parfumate, care nu fac altceva decât să ne pună sănătatea în pericol, prin compușii chimici pe care îi conțin.
Mai mult decât atât, bicarbonatul de sodiu este benefic și în alte situații, precum desfundarea scurgerilor, îndepărtarea calcarului, sau pur și simplu dezinfectarea oricăror suprafețe, astfel că vă puteți curăța locuința cu foarte mare ușurință.
Bicarbonatul de sodiu nu are numai efecte pozitive
Medicii avertizează: în cantități mari,bicarbonatul de sodiu poate fi chiar letal
Cu toate acestea, bicarbonatul de sodiu poate fi nociv pentru organismul uman, mai ales dacă este consumat în cantități mari. Cel mai des, această substanță este prezentată ca un remediu minune pentru persoanele care suferă de reflux gastroesofagian, sau arsuri la stomac, altfel spus. Specialiștii susțin însă că respectivul compus chimic poate fi de ajutor doar pe moment, în lipsa unui pansament gastric.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Administrat în exces însă, acesta va accentua predispoziția spre ulcer. „ Pe moment are o acţiune imediată, agreabilă, promptă, iar pacienţii îl preferă pentru că este la îndemână şi este foarte ieftin. Folosit pe termen lung poate apărea fenomenul de rebound, aciditatea se intensifică şi va accentua predispoziţia spre ulcer. Bicarbonatul nu te omoară, dar e ca şi când te-ai încălzi cu un pahar de ţuică. Pe măsură ce consumi, tot ai vrea mai mult. În timpul unei crize, mai bine folosim un pansament gastric autorizat” , a declarat Dr. Călin Tiu, medic chirurg.