Marie Jeanne Ion, jurnalista de la Prima TV care a fost răpită în 2005, se bucură acum de viața de familie și de fiul său, care este acum în clasa a 5-a. Evenimentul trist prin care a trecut surprinde și acum. Ziarista a fost răpită alături de cameramanul Sorin Mişcoci și de Ovidiu Ohanesian, alt jurnalist. În urmă cu 3 ani de zile, și-a făcut apariția în platoul WOWbiz cu câteva kilograme în plus și cu o nouă coafură. Jurnalista a susţinut faptul că a fost la un pas de moarte şi că evenimentul în cauză a marcat-o pe viață.
Cum mai arată jurnalista Marie Jeanne Ion?
Jurnalista Marie Jeanne Ion a trecut printr-o experiență de neimaginatî anul 2005. „Eram in Liban cu sotul meu, chiar de Ziua Indragostitilor. A fost ideea mea, ca jurnalisti ajungeam usor in Europa. Il stiam pe Christian de mult timp si am zis sa le facem o surpriza jumatatilor noastre. O destinatie ca Beirut era mai greu de prins. Am ajuns pe 13 noaptea si a doua zi a fost atentat.
Am intrat in magazin ca sa ne uitam la haine, ca turistii, si atunci am auzit bubuiturile. Noi, fetele, eram cu cumparaturile. Ei din asta traiesc, e ca un Vest Salbatic pe vremea cautatorilor de aur. Sunt regiliosi, ascultau Coranul la radio, asta spune multe despre nivelul lor de educatie. Nu au alta varianta”, a marturisiti Marie Jeanne Ion la WOWbiz.
Marie Jeanne Ion despre vinovații răpirii din Irak
„Cred că Omar Haysaam este vinovat de ce s-a întâmplat, ceea ce a constatat Justiţia cred că este real, pentru că au fost nişte lucruri ciudate inclusiv în timpul derulării evenimentelor de acolo, dar de aici şi până la a face speculaţii că sunt implicaţi politicieni e cale lungă. […] Mi se pare dificil ca Hayssam să fie extrădat din Siria, deoarece eu cred că implicaţiile acestui caz depăşesc graniţele României şi ale Siriei?
În ce fel de ţară trebuie să trăieşti ca să accepţi ca cineva doar pentru puerilul motiv faimă ar fi acceptat aşa ceva. Din secunda în care ne-am aflat în maşina răpitorilor am fost în pericol de moarte. În Irakul acelei perioade tumultoase, cu o grămadă de ceckpoint-uri, dacă cineva din forţele de ordine ar fi văzut arme în maşina în care ne aflam ar fi deschis focul?”, a declarat Marie Jeanne Ion, marţi, în exclusivitate la Sinteza Zilei.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet