Un raport al utilizării pesticidelor utilizate în România arată că mai multe ferme avicole din România comercializează carne de pui și ouă cu o cantitate de Fipronil peste limita maximă, un pesticid interzis în Uniunea Europeană.
Pesticide interzise, descoperite în carnea de pui și ouă
Mai exact, 75 de probe, ce au fost prelevate din mai multe ferme avicole din țara noastră, au depășit nivelul maxim admis de Fipronil, un pesticid interzis în Uniunea Europeană, arată raportul pesticidelor pe 2018, informează lantulalimentar.
Fipronil este utilizat în agricultură împotriva insectelor dăunătoare culturilor de porumb, floarea-soarelui sau cartofi. După ce s-a constatat că provoacă o supra-mortalitate la albine, substanța a fost interzisă în Franța, în 2004, iar ulterior în majoritatea țărilor europene.
La nivelul Uniunii Europene, insecticidul este interzis la animalele destinate consumului uman, cum este cazul găinilor.
Din totalul celor 75 de probe, 13 au fost prelevate din grăsimea găinilor ouătoare, crescute în mai multe ferme avicole din România, iar 62 din ouă. Situația este cu atât mai gravă cu cât în anul precedent nu fusese raportată nicio singură probă contaminată cu acest insecticid.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Fipronil este un pesticid interzis la nivelul UE
Pesticidul, utilizat ca insecticid, a fost depistat în 2018 și în Olanda, unde de altfel este autorizat, iar în vara acelui an au fost retrase din supermarketurile din Germania peste 73.000 de ouă provenite de la diverse ferme din Olanda. Reziduuri de pesticide peste nivelul maxim admis au conținut și diverse probe prelevate din salată verde, ceapă verde și castraveți cornișon din România.
Potrivit raportului publicat de ANSVSA, cea mai mare concentrație a fost de iprodinil, 17,364 mg/kg, substanță detectată în salată.
Reziduuri de pesticide au fost găsite și în produsele agro-alimentare din import, cele mai contaminate fiind găsite în loturi de mere din Republica Moldova, struguri din Macedonnia de Nord, ardei, pepeni și rodii din Turcia și prune din China.
Libere de reziduuri nu au fost nici tomatele din producția internă ori cea din import, însă valorile au fost sub nivelul maxim admis, mai arată raportul de pesticide pentru 2018.
Concluziile raportului arată că 4809 probe au fost prelevate în 2018 și, dintre acestea, 90 de probe au fost neconforme cu nivelul maxim admis la nivelul Uniunii Europene.