Cum a aflat mama Cristinei Țopescu de moartea fiicei sale: ”Este inuman”

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
17/01/2020, 09:10
Cum a aflat mama Cristinei Țopescu de moartea fiicei sale: ”Este inuman”
Mama Cristinei Țopescu, Rodica, a aflat despre moartea fiicei sale de la TV. Sursa foto: Facebook.com

Rodica Țopescu, mama regretatei jurnaliste Cristina Țopescu, a fost devastată de moartea fiicei sale, mai ales că a primit vestea într-un mod cumplit. Prima soție a comentatorului sportiv Cristian Țopescu trăiește de ani buni în străinătate, în Germania. 

Mama Cristinei Țopescu a aflat despre moartea fiicei sale de la TV

Mama jurnalistei Cristina Țopescu a ajuns în România în urmă cu câteva zile pentru a-și conduce fiica pe ultimul drum. Rodica Țopescu, prima soție a regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu, a trecut prin momente cumplite încă de la aflarea trecerii în neființă a fiicei sale.

Prietena și vecina regretatei prezentatoare TV a mărturisit că mama Cristinei Țopescu nu a fost anunțată de moartea fiicei sale. Rodica Țopescu a aflat că și-a pierdut unicul copil de la televizor pentru că nimeni nu s-a gândit să o anunțe.

„Mama Cristinei a aflat de moartea ei de la televizor. S-a aflat de la 112, pentru că noi nu am anunțat pe nimeni. Este inuman să afle așa”, a declarat prietena Cristinei Țopescu, Diana Maria, relatează a1.ro.

Rodica Țopescu, îndurerată de moartea fiicei sale, Cristina Țopescu

Nimic nu este mai dureros decât un părinte care își îngroapă copilul. Rodica Țopescu este devastată de trecere în neființă a fiicei sale, Cristina Țopescu, mai ales că regretata jurnalistă a fost găsită moartă după mai bine de două săptămâni de când a murit.

Mama fostei prezentatoare TV a ajuns în țară imediat cum a aflat vestea tristă și a mers direct la Capela cimitirului Bellu din Capitală, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale. Rodica Țopescu s-a rugat pentru fiica sa, a aprins o lumânare și a stat de vorbă cu prietenii jurnalistei.

Prietenii nu au uitat-o pe regretata Cristina Țopescu și au venit în număr mare să-și ia adio de la ea. Fosta prezentatoare TV era o mare iubitoare de animale, iar cineva i-a înmânat mamei sale o jucărie în formă de cățeluș care să-i amintească de dragostea și devotamentul Cristinei Țopescu pentru câini.

Cristina Țopescu  a fost găsită în pat: ”Dormea ca un bebeluș”

„Am ultima imagine în minte. Dormea ca un bebeluș când am văzut-o în casă… Era un un om puternic. Ce să vă spun, Cris a fost un înger al cățeilor, iar cățeii au fost îngerii ei.

Să vă gândiți la ea… să vă gândiți la ea ca la un om chinuit, fiindcă a avut o viață în meandre, dar a avut și multe momente de fericire. A făcut ceva frumos, dacă nu pentru ea, atunci pentru alții.

Să îi păstrați o memorie frumoasă, fiindcă a fost o persoană deosebită. O să îmi fie dor de ea…”, a scris vecina regretatei jurnaliste Cristina Țopescu pe contul de Facebook.

  • 8 câini avea Cristina Țopescu în locuința sa din Otopeni
  • 3 dintre animalele de companie au murit 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×