Cristian Tudor Popescu a lansat o serie de acuze la adresa liberalilor! Jurnalistul consideră că guvernul Orban ar fi trebuit să se ocupe mai mult de guvernare şi mai puţin de încercarea de a declanşa alegerile anticipate.
Cristian Tudor Popescu, serie de acuze la adresa liberalilor!
„Alegerile anticipate sunt gândite, după părerea mea, corect în această Constituţie. Sunt gândite ca ultimă soluţie. Când pică un guvern şi când din pricina unei instabilităţi parlamentare şi unui dezechilibru de forţe, nu se poate numi un prim-ministru care să reziste, care să fie aprobat în Parlament.
Astfel de situaţie am avut de pildă, ani şi ani de zile în Italia, pica guvernul şi nu puteau să ajungă la un vot prin care să se ajungă la un prim-ministru şi atunci se perpetuau situaţii în care se stătea cu guvern interimar şi funcţiona. Şi funcţiona destul de bine, economic. Şi Belgia la fel.
„Anticipatele, o măsură de bun simţ în Constituţie, folosită acum de nesimţiţi”
Dar această prevedere din Constituţie este ţintită să rezolve această situaţie: Dom’le am propus un prim ministru, nu ne-am înteles. L-am propus şi pe al doilea, ce facem? Mergem şi propunem la infinit? Nu! După al doilea dizolvăm Parlamentul, dacă doreşte preşedintele şi mergem la alegeri anticipate.
Deci este o măsură logică, pentru oameni de bun simţ. Şi ea este utilizată acum de nesimţiţi, de oameni care vor să facă o combinageală, o tejghetăreală de colţul mesei cu anticipatele astea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Alegerile anticipate sunt un mijloc, nu un scop în sine. Aşa sunt ele gândite şi bine sunt gândite în Constituţie. Sunt un mijloc de a debloca o situaţie de dezechilibru politic care se perpetuează şi îi pui capăt prin alegeri anticipate.
Acum ele au devenit un scop în sine, avem nevoie de anticipate ca să eliminăm PSD-ul din Parlament. Ăsta e un scop, e scopul alegerilor anticipate. Şi Guvernul este cel care duce eventual lucrurile spre alegeri anticipate. Iar nu este în regulă. Alegerile anticipate reprezintă un gest politic. Care-i treaba guvernului?
Să guverneze, nu să se ocupe cu manevre politice care privesc parlamentul. Alegerile anticipate privesc parlamentul şi guvernul, în loc să-şi vadă de guvernare, de executiv, are cea mai mare preocupare alegerile anticipate. Alegerile în două tururi, din nou o chestiune politică.
Astea-s priorităţile şi celelalte, adică inflaţie, situaţia socială, pericolul unei ruperi a bugetului în condiţiile în care nu au curaj domnii de la PNL să procedeze corect, cinstit să spune oamenilor: N-avem, dom’le, bani pentru toate astea….Prorogă, amână, iarăşi în scop politic. Pentru că acum au 40 şi nu ştiu cât la sută şi vor să facă alegeri anticipate acum”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.
„Dacă le fac la toamnă, se gândesc, Dom’le, până la toamnă ne erodăm, e greu, o să înceapă oamenii să bombănească, să murmure, şi pierdem voturi. Hai să le facem cât mai repede!
După părerea mea, un parlament obţinut prin alegeri anticipate forţate în acest mod combinagist cu tertipuri, cu înţelegeri subterane nu poate să ducă la un rezultat bun în clipa de faţă, după părerea mea.
Eu nu ştiu de ce sunt aşa de siguri că vor elimina PSD prin aceste alegeri anticipate. Alegerile anticipate se pot produce peste nişte luni de zile, cinci-şase luni, în cinci şase luni de zile se pot întâmpla multe. USR, de pildă, are vreun interes, ce interes mai are USR la alegeri anticipate? Are 13% acum şi nu văd nicio perspectivă de creştere.
Pentru că alegerile anticipate nu sunt în favoarea lor, toată lumea gândeşte exclusiv pe bază de procente. Or, lucrurile se mai pot schimba până atunci. Să ştiţi că voturile pe care le-a obţinut PNL, cu excepţia poziţiei preşedintelui Iohannis.
Preşedintele Iohannis este înfipt acolo cu 60 la 30 pentru încă cinci ani, acolo n-avem ce discuta. Dar PNL, guvernul au o poziţie şubredă, voturile astea sunt volatile, ele pot bascula foarte repede, în două-trei lunie suficient să nu plătească ceva către populaţie.
Am văzut cum se întâmpla asta, în 2010, până atunci Băsescu era intangibil, era aproape de 50% în sondaje. Şi când a ieşit şi a spus că se taie pensiile şi salariile, din momentul acela a început prăbuşirea lui. Până atunci? Nu…
Credeţi că s-a indignat poporul român pentru că a lovit un copil Băsescu. Nu, nu s-a indignat pentru asta, s-a indignat pentru că Băsescu a vrut să taie pensiile şi salariile. Aşa şi acum, dacă arde la buzunare PNL-ul acum populaţia până la alegerile anticipate, s-ar putea să nu ştie ce şi-a dorit atunci.
Bineînţeles, dacă cu actuala structură de primari intră în alegeri PSD, e foarte greu de învins, poate că se va mai diminua ponderea lui în Parlament, dar depinde cât. Dacă ea rămâne considerabilă, peste 30%, nu s-a realizat mare lucru”, a mai adăugat CTP