Preotul Cristian Pomohaci a plecat din România, deși instanța i-a interzis s-o facă fără acordul magistraților, deoarece este judecat pentru o evaziune fiscală de 700 de mii de lei! Dacă a avut acordul sau nu, nu știm, însă fostul preot, care încă nu a renunțat la sutană, a plecat din țară la clasa business, cu destinația Norvegia!
Cristian Pomohaci a plecat din România în straie de preot
Cel care l-a văzut și a și povestit este omul de afaceri Adrian Marțian, cu care fostul preot a zburat până în Spania, cu aceeași companie aeriană. În același avion se mai afla și Nicolae Guță, celebrul manelist, care avea o cântare la Valencia.
„Eu mergeam la Barcelona cu problemele mele, acolo locuiesc, acolo am businessurile. Din întâmplare, având loc la business class, mă uit în dreapta mea și îl văd pe domnul preot Pomohaci. Nu a fost nimic premeditat sau aranjat, Doamne ferește. La fel de bine era și Guță pe avion, zicea că are o cântare la Valencia”, a declarat pentru cancan.ro Adrian Marțian.
Cristian Pomohaci are iPhone XS
„După ce am coborât din avion, văd că omul mă abordează, preotul Pomohaci, «Nu mă ajuți te rog, cu fusul orar, nu mi s-a reglat ora». Și văd că-mi ia geanta și zice: «Te rog frumos, lasă că îți duc eu geanta». Nu e problemă, că o duc eu. «Nu, vă duc eu geanta, stați liniștit». I-am luat telefonul, avea un iPhone X, ăsta cel mai special, XS, ăsta mare, frumos, am rămas puțin surprins”.
„I-am reglat fusul orar, am schimbat pe fusul din Spania. La care omul îmi zice că: «Eu nu rămân aici, plec în Norvegia». Când să ne despărțim, îmi spune: «Aveți din partea mea și o prescură. Cu mare drag, vă rog să nu uitați că aveți din partea mea o prescură». Eu am dat să cobor pe scările rulante, spre ieșirea din aeroport, spre controlul de documente și preotul a mers roată pe scări, pe unde aveam conexiune, și a venit: «Domnu, domnu, să nu uitați aveți din partea mea o prescură». Bine, mulțumesc din suflet, drum bun, Doamne ajută!”, a mai povestit afaceristul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!