Reprezentanții grupului de comunicare strategică au transmis, referitor la noul coronavirus, că statul are în vedere mai multe măsuri de rezervă, ce ar putea fi implementate dacă numărul cazurilor de infecții ar crește.
Statul va achiziționa mai multe paturi pentru secțiile de urgențe din spitale
Întrebat despre problema paturilor din secțiile ATI (Anestezie și terapie intensivă), Raed Arafat a declarat că există un număr semnificativ de paturi, dar cu un grad mare de ocupare.
„Am introdus un număr de echipamente cu suplimentare de 200 de paturi pentru terapie intensivă, deci o parte din aceste achiziții a fost finalizată. Azi se semnează pentru ventilatoare și injectomate.
Pe lângă acest lucru, când începe să crească numărul cazurilor cauzate de epidemia respectivă, normal că spitalele vor trebui să reducă tot programul cronic, să nu mai aibă operații selective și să trateze în mod deosebit aceste cazuri”, a spus Arafat, marți, în Camera Deputaților.
Astfel, dacă numărul de infecții cu noul coronavirus ar crește în România, numărul operațiilor va scădea, pentru ca pacienții infectați cu COVID-19 să poată fi tratați corespunzător. Grupul de comunicare strategică nu exclude nici posibilitatea de a contracta entități private care să ajute cu tratea pacienților.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
17 cazuri de COVID-19 au fost confirmate în România
„Mai este o posibilitate, la ajungerea la o situație foarte critică, rechiziționarea unor entități care să trateze pacienții pentru noi, cum ar fi entități private și folosirea acestora în scop public până șa terminarea crizei. Nu există limite pentru noi în găsirea soluțiilor”, a mai spus șeful ISU.
În ceea ce privește mobilizarea și pregătirea personalului medical, în eventualitatea declanșării unei epidemii, reprezentanții statului spun că există mai multe variante, însă totul cu limite.
„Una sunt pensionarii, alții sunt rezerviștii. Rezerviștii fac parte din sistemul public, nu este asta soluția, dar cu pensionarii este posibil, cu anumite rezerve de expunere, pentru că știm impactul asupra acestei categorii de vârstă.
Este posibil să se ia și măsura detașării dintr-o zonă neafectată într-o zonă afectată, dar totul cu limite”, a mai spus Arafat în fața parlamentarilor.
Deputații i-au luat la rost pe reprezentanții Grupului de comunicare strategică în legătură cu testele pentru COVID-19. După ce au recunoscut că acestea ar mai ajunge doar pentru o săptămână, Andrei Baciu, secretar de stat din Ministerul Sănătății, a evitat să răspundă cum va face statul român rost de alte teste.
„Există un proces, ca în cazul celorlalte materiale, de identificare a furnizorilor la nivel internațional. Există o mare cerere la nivel mondial, e un proces în plină analiză”, a declarat Baciu.
Ulterior, Raed Arafat a răspuns, în legătură cu același subiect, că „din discuțiile de ieri, pentru teste s-a spus clar că există posibilitatea să se achiziționeze teste”.