vești proaste pentru șoferi. Autoritățile au introdus o regulă nouă în Codul Rutier, iar nerespectarea ei atrage sancțiuni drastice. Ministerul Dezvoltării vrea ca toți care transportă persoane sau mărfuri fără a avea autorizație, să fie amendați de îndată ce sunt prinși.
Codul Rutier prevede amenzi noi pentru șoferi
Astfel, se elimină din Codul Rutier prevederea conform căreia șoferii trebuie să facă aceste transporturi în mod repetat pentru a li se aplica respectivele sancțiuni. Această măsură vizează totdată și companiile Uber sau Taxify, fiind cuprinsă într-un proiect de OUG ce aduce modificări Legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
„Este dificil ca organele de control să probeze caracterul repetitiv al faptei, astfel încât să poată aplica sancţiunea” , explică inițiatorii acestui proiect. În forma sa actuală, Legea prevede sancțiuni între 1.000 și 5.000 de lei, pentru efectuarea transportului public de persoane sau mărfuri în mod repetat, fără a deține autorizație.
Cum explică Ministerul Dezvoltării noile măsuri
Autoritățile precizează că un astfel de act normativ este necesar, în contextul sporirii numărului celor care transportă persoane în regim de taximetrie cu nerespectarea prevederilor legale. Totodată, Ministerul Dezvoltării invocă „amploarea maximă a imposibilităţii sancţionării faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taximetrie, întrucât, caracterul repetitiv al faptei contravenţionale este ambiguu şi imposibil de măsurat”.
„Activitatea de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale determină consecinţe negative asupra strategiilor autorităţilor administraţiei publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ asupra mediului înconjurător din cauza creşterii poluării”, „impactul negativ asupra mediului concurenţial normal al activităţii operatorilor care sunt autorizaţi să presteze serviciul de taximetrie, având în vedere numărul limitat al autorizaţiilor care se eliberează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale” și „imposibilitatea ca agenţii depoliţie să demonstreze caracterul repetitiv al faptei”, se numără printre argumentele aduse de autorități în sprijinul acestui act normativ.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet