Ramona Păuleanu îi ține locul lui Florin Busuioc la rubrica meteo, de la PRO TV. Tânăra brunetă este fost reporter, tot în cadrul aceluiași trust. Aceasta este de loc din Băicoi, dar trăiește în București de o bună perioadă, drept dovadă locul în care se află acum și evoluția carierei sale în televiziune.
Ramona Păuleanu îi ține locul cald lui Busu, până acesta se va recupera bine de tot și va veni iar la locul meritat, pe micile ecrane, cel puțin așa speră fanii actorului.
Ramona Păuleanu este cea care i-a luat locul lui Florin Busuioc!
Se pare că tragicul eveniment suferit de actor a făcut o schimbare uriașă pentru iubitorii potului de televiziune, dar mai ales a rubricii sale de meteo, pe care cei mai mulți o urmăreau datorită carimei sale. Așadar,patronii PRO TV s-au decis să o aleagă pe Ramona Păuleanu pentru prezentarea acestei rubrici. Tânăra nu a fost greu de găsit, dat fiin faptul că activa deja în televiziune de o vreme bune, chiar la același trust.
Starea de sănătate a lui Busu este mai bună acum, acesta ține o dietă strictă recomandată de medici și se relaxează cât poate, pentru a-și reveni mai repede. Prezentatorul atrebuie să renunțe la un viciu iubit, la fumat. În Unitatea de Primiri Urgenţe a ajuns cu stare gravă intubat şi ventilat mecanic, cu instabilitate hemodinamică. S-a confirmat diagnosticul de infarct miocardic acut şi în paralel cu stabilizarea pacientului a fost mobilizată urgent echipa de cardiologie intervenţională pentru continuarea protocolului terapeutic respectiv coronarografie şi stentare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
S-a luat această decizie de către managerul spitalului întrucât medicul şef al clinicii de cardiologie nu a putut fi contactat”, a declarat Cristina Geormăneanu. Din fericire pentru familie și fani, medicii au spus că dacă va respecta programul de odihnă și un stil de viață sănătos, acesta va putea să continue să bucure diminețile românilor. ”Este adevărat că domnul Florin Busuioc mai avea leziuni la un vas de sânge de la inimă, care nu erau însă de operat în acel moment de urgenţă, de infarct acut. Noi am montat stentul acolo unde se impunea, ca să salvăm pacientul. Nu ştiu exact ce strategie au acum colegii de la C.C. Iliescu după evoluţia pacientului”, a declarat Paul Trașcă, medic.