Sfântul Mare Mucenic Dumitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru reprezintă ultima sărbătoare mare a toamnei și este trecută în calendarul ortodox sâmbăta aceasta, pe 26 octombrie. Conform mai multor superstiții pastorale această sărbătoare marchează începutul iernii.
Viața și funcțiile pe care le-a avut Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Sfântul Dumitru de la Tessalonic a fost un martir creștin care a trăit în perioada în care au domnit împărații Maximian Galeriu și Dioclețian. Acest sfânt a fost creștinat în mare taină de părinții săi de teama cruntelor prigoane care se dădeau la vremea respectivă împotriva creștinilor. Într-o cameră ascunsă a palatului în care a locuit în Salonic Sfântul Dumitru a învățat tainele credinței și milostenia pentru cei săraci.
Sfântul Mare Mucenic Dumitrie, așa cum mai este cunoscut de credincioși, a cunoscut adevărul prin prisma cuvintelor părinților săi. Mai târziu când părinții s-au dus la cele veșnice Dimitrie a rămas cu toată averea familiei, dar și cu renumele. Unele izvoare spun că acest sfânt a fost diacon, în schimb, alte izvoare sunt de părere că Sfântul Dumitru era un nobil ofițer și proconsul al Ahaiei.
Sfântul Dumitru a fost ucis cu lancea și a fost canonizat în anul 306
Sfântul Dumitru nu a renunțat la credința sa pentru Isus Hristos și a fost ucis cu lancea la Tessalonic în timpul prigoanei anticreștine. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat pe Sfântul Dumitru ca fiind patronul lor. La fel s-a întâmplat și cu Sfântul Gheorghe. Marele Mucenic Dumitru a fost martirizat pe la anul 306. Credincioșii din lumea întreagă îl venerează ca fiind unul dintre cei mai mare sfinți militari. Sfântul Dumitru este cinstit în fiecare an pe data de 26 octombrie atât de Biserica Ortodoxă, cât și de Biserica Catolică.
L scurt timp după moartea sa A fost ridicată o bazilică chiar pe mormântul său. Bazilica Sfântul Dumitru din Salonic a devenit în ultimii ani un mare centru de pelerinaj unde vin credincioși din toate colțurile lumii. Sfintele moaște ale Sfântului Dumitru sunt așezate în această Biserică din Salonic.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet