China, a doua zi consecutiv fără niciun caz de coronavirus pe plan local

Traian Terzian   
în Stiri de ultima ora
20/03/2020, 09:49
China, a doua zi consecutiv fără niciun caz de coronavirus pe plan local
China a raportat pentru a doua zi consecutiv că nu a înregistrat niciun caz de coronavirus pe plan local

China a raportat pentru a doua zi consecutiv că nu a înregistrat niciun caz de coronavirus pe plan local, toate cele diagnosticate fiind ale unor persoane care au venit în țară din altă parte.

China, a doua zi consecutivă fără niciun caz de coronavirus pe plan local

Conform Reuters, autoritățile din China au anunțat pentru a doua zi consecutiv că nu a înregistrat niciun caaza de coronavirus pe plan local, dar a raportat un număr record de îmbolnăviri pentru persoanele venite din alte părți.

Ministerul Sănătății din China a precizat că joi au fost înregistrate 39 de cazuri importate, cel mai mare numărul de la începerea epidemiei de COVID-19. Dintre aceste cazuri 14 sunt în Guangdong, opt în Shanghai, șase în Beijing.

De la debutul pandemiei de coronavirus, China a înregistrat 81.199 de cazuri de îmbolnăvire și 3.253 de decese. Autoritățile chineze au raportat că 71.264 de persoane s-au vindecat de temutul virus, iar în acest moment doar aproximativ 6.700 de cazuri mai sunt active.

Numărul deceselor pe plan mondial a depășit 10.000

Pentru a opri răspândirea bolii, autorităţile din China au izolat provincia Hubei, cu peste 50 de milioane de locuitori. Acum, principala îngrijorare a chinezilor este să evite apariţia unui al doilea val epidemic pe teritoriul naţional, odată cu persoanele contaminate care sosesc din străinătate.

Pentru prima dată de la apariția COVID-19, China nu a mai raportat niciun caz de coronavirus pe plan local pentru ziua de miercuri, toate cele diagnosticate fiind ale unor persoane care au venit în țară din altă parte.

Vineri dimineață numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 10.030 din totalul de 244.517 de cazuri confirmate la nivel mondial. Cel mai mare număr de morți sunt înregistrați în Italia, 3.405, pe locurile următoare aflându-se China cu 3.132, Iran cu 1.284, Spania cu 833 și Franța cu 372.

Veștile bune venite dinspre China, Coreea de Sud sau Singapore au durat doar câteva zile. Conform specialiștilor, coronavirusul a revenit în Asia și un al doilea val de îmbolnăviri este în desfășurare.

Chinezii susţin că Favipiravir, un medicament antiviral, a demonstrat o eficacitate ridicată împotriva infecţiei de coronavirus. Favipiravir este un medicament pentru gripă, aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, care nu a arătat reacţii adverse evidente în studiul clinic.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×