Luni, 16 septembrie, cu începere de la orele 20:00, Antena 1 difuzează o nouă ediție de senzație a emisiunii Chefi la Cuțite, cu care postul trustului Intact și-a propus să cucerească audiențele și în această toamnă. Ajunsă la sezonul cu numărul șapte, producția promite o competiție pe cinste care va ține telespectatorii cu sufletul la gură.
Urmărește Live o nouă ediție a emisiunii Chefi la Cuțite
Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu sunt pregătiți să guste din preparatele cu care concurenții vor încerca să-i surprindă în această seară. Pentru a pleca acasă cu trofeul de câștigător și, bineînțeles, cu mult râvnitul premiu în valoare de 30.000 de euro, aceștia trebuie mai întâi să primească din partea celor trei jurați mult râvnitele cuțite. În ediția din această seară, Cătălin Scărlătescu, singurul burlac dintre membrii juriului, va avea parte de o concurentă surpriză, venită special pentru a-i dezlega acestuia cununiile, iar ceilalți chefi nu pot decât să susțină un astfel de demers. „Poate așa înțelegem și noi ce se întâmplă cu el!”, glumește Sorin.
Chiar dacă are doar 18 ani, nimic nu pare să o oprească, mai ales că vrea cu tot dinadinsul să îi impresioneze pe jurații îndrăgitului show culinar: „La noi femeile se nasc cu un har. Pot spune trecutul, prezentul și viitorul cu ajutorul cărților”. În aceste condiții, tânăra va ajunge în platou cu tot arsenalul său, dornică să îi citească în cărți lui chef Cătălin Scărlătescu și, la insistențele colegilor săi, va încerca să-i prezică viitorul în dragoste.
Gina Pistol îi ia prin surprindere pe chefi
Nici Gina Pistol, gazda emisiunii nu se lasă mai prejos când vine vorba de a face competiția și mai interesantă. Frumoasa blondină vine cu o nouă provocare în privința ingredientelor impuse. Pe lângă carne și hrean, cei trei maeștri ai gastronomiei vor primi și un al treilea ingredient surpriză, care le va da toate planurile peste cap.
„Cum să gătești cu așa ceva?!„, va spune chef Dumitrescu, total contrariat. Dar pentru că juratul special al serii este Orlando Zaharia, un profesionist desăvârșit dar și un bun prieten al chefilor, cei trei își vor da toată silința să realizeze farfurii impecabile.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17