Actorul Adrian Văncică care joacă rolul lui Celentano din serialul „Las Fierbinți” de la Pro TV s-a autoinvitat în emisiunea Denisei Rifai de la Realitatea TV, dar nu pentru a discuta politică. Actorul de teatru și film a mărturisit că vrea să candideze la primărie și că nu vrea să audă de niciun post de televiziune în afară de Realitatea TV.
Adrian Văncică vrea să ajungă în emisiunea prezentată de Denisei Rifai
Celentano așa cum este cunoscut în ultima perioadă de telespectatori actorul Adrian Văncică s-a hotărât să devină primar. Actorul de comedie a mărturisit că nu suportă nicio televiziune, dar vrea să ajungă la Realitatea TV în emisiunea prezentată de jurnalista Denise Rifai. Actorul din serialul „Las Fierbinți” difuzat la Pro TV spune că îi place de jurnalistă pentru că are „merliță” și „se îmbârzoiază la oameni”.
„Atenție, am venit cu cod VSB, vreau să fiu primar. Am făcut o listă cu toate posturile TV la care vreau să merg. Merg oriunde, la B1 nu, mi-e frică de ăla, cheliosul ăla care țipă la toată lumea și nici la Antena 3, nu calc pe acolo, știți de ce? Nu-mi place de Gâdea, s-a vopsit și nu-i șade frumos. Nici la România TV nu merg, nu-mi place. La Realitatea mă bag, mă bag, numai la Denise Rifai, băi Vasile, tu ai văzut-o pe aia ce dă din merliță, ce-mi place de ea cum se îmbârzoiază la oameni. Merg la ea, dar nu discutăm politică, am eu niște treburi cu ea, cine știe, poate să ieșim la o cafea, numai dacă insistă. La DIGI în niciun caz, ce dracu?!”, a declarat Celentano, scrie ziuanews.ro.
Celentano este diferit de cetățeanul turmentat din piesa „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale
Adrian Văncică a mărturisit într-un interviu sincer și deschis că sunt și persoane cărora nu le place personajul său, iar printre acestea se numără o mătușă de-a sa. Femeia nu a văzut niciun episod din „Las Fierbinți” pentru că a avut un soț care le avea cu băutura și nu mai vrea să vadă în viața ei oameni de acest fel. În plus, actorul mărturisește că rolul pe care îl joacă diferă de „cetățeanul turmentat” pentru că nu are doar întrebări, ci și răspunsuri care te uimesc.
„Nu e cetățeanul turmentat. E mult mai deștept decât cetățeanul turmentat, el are răspunsuri. Cetățeanul turmentat avea întrebări. Unde-i scrisoarea? Eu cu cine votez? Celentano are răspunsuri, e un alt tip de bețiv”, a spus actorul din „Las Fierbinți” într-un interviu acordat jurnalistului de la Pro TV Vitalie Cojocari.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!