În data de 14 februarie, în fiecare an, se celebrează iubirea cu ocazia zilei de Valentine’s Day. Numită și Sfântului Valentin sau Sărbătoarea Sfântului Valentin, este o zi cu o semnificație culturală, religioasă și, de câțiva ani încoace, comercială, care se sărbătorește în multe regiuni.
Pentru unii este o zi ca oricare alta, susținând că iubirea se manifestă în fiecare clipă, iar pentru alții este o zi în care își amintesc de dragoste și acordă mai multă atenție partenerului de viață. Și, cum nu poți veni cu mâna goală la iubită sau iubit, depui efort să cumperi ceva cât mai frumos.
Cele mai neinspirate cadouri pe care le-au primit îndrăgostiții de Valentine’s Day
Însă, de multe ori, de panică, poți cumpăra cadouri de-a dreptul neinspirate, care pot da senzația partenerului că nu ai depus îndeajuns efort în a te gândi la un dar sau că ești un om fără imaginație. Așadar, iată câteva cadouri pe care să nu le cumperi.
Șosete
Șosete cu inimiore ori cu desene amuzante ar putea fi drăguțe, dar nu pentru toată lumea, în special pentru iubitul tău. E indicat să eviți asemenea daruri, căci poți da semne că ceva nu este în regulă.
Jucării de pluș
E clar că femeile adoră ursuleții de pluș, dar bărbații nu sunt tocmai un fan. Un astfel de dar este potrivit mai mult pentru femei, așa că sigur nu va fi apreciat de un bărbat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Aspirator și obiecte de uz casnic
Nu contează dacă este ultimul model și nici măcar dacă era nevoie de el în casă. Orice ar fi, dacă vii în fața partenerei cu oale, tigăi, cărți de bucate și alte ustensile de gătit, vei da greș, căci femeia ia darul drept un semn care reprezintă că nu se pricepe la ce faci ori că nu face îndeajuns activități casnice.
Instrumente pentru slăbit
Darul cu care trebuia să se înceapă lista este unul de-a dreptul neinspirat. Dacă îi dăruiști obiecte de uz casnic ai scăpa mai repede de reproșuri decât dacă i-ai cumpăra un aparat pentru slăbit. Cadoul sugerează direct că trebuie să slăbească, ceea ce nu va fi văzut deloc cu ochi buni.
Bani
Chiar dacă legenda spune că femeile devorează banii, mai ales într-o zi specială în care se pot răsfăța, cum ar fi Ziua Îndrăgostiților, să oferi bani drept cadou nu este o idee chiar bună. Desigur, unele ar prefera asta, în detrimentul unui cadou neinspirat, un pulover mare sau șosete, însă altele s-ar putea gândi că ești un om neinspirat, care nu a vrut să depună pic de efort în a se gândi la ea.