Elena și Nicolae Ceaușescu s-au aflat în permanență sub lupa curioșilor, dornici să descopere chiar și secretele cele mai ascunse din viața familiei care a condus țara noastră în perioada comunistă ce purta și numele de „Epoca de Aur”. De-a lungul timpului, românii cu mult umor au născocit nenumărate glume pe seama cuplului de dictatori, inclusiv în ceea ce privește viciile acestora, care mai de care mai bizare
Elena Ceaușescu urmărea înregistrări pornografice cu nevestele oficialilor
Cea mai ciudată dintre metehnele soților Ceaușescu îi aparținea chiar Elenei, care, potrivit lui Ion Mihai Pacepa, fost șef adjunct al Departamentului de relații Externe, obișnuia să urmărească înregistrări pornografice. Mai mult decât atât, protagonistele imaginilor cu care consoarta secretarului general al Partidului Comunist Român se delecta adesea erau chiar partenerele de viață ale mai-marilor vremii.
În cartea sa, intitulată sugestiv „Orizonturi roșii”, Pacepa o descrie pe „tovarăsa Lenuța” ca pe o femeie rea, chiar malefică, veșnic nemulțumită, din toate punctele de vedere. În plus, academiciana care în realitate era semianalfabetă avea tendința de a cheltui sume impresionante de bani pe haine, bijuterii și tot felul de obiecte de lux, iar soțul nu îi refuza niciun capriciu de acest gen. Tot acesta spune că cei doi soți Ceaușescu aveau patima băuturii și că obișnuiau să se îmbete și apoi să plece în dormitor.
„Elena Ceaușescu era o adevărată scorpie”
Nici ceilalți lideri politici ai perioadei de dinainte de 1989 nu aveau tocmai cuvinte de laudă la adresa Elenei Ceaușescu. Spre exemplu, Eugen Proca, fost ministru al Sănătății, susține că soția liderului comunist era un adevărat „monstru”.
„Era o adevărată scorpie. Nu era niciodată mulțumită. Era meschină și încăpățânată. Era demonul lui Ceaușescu. Ca atunci când ai de-a face cu un nebun, era mai bine s-o ocolești și s-o eviți. Cu el se putea cel puțin vorbi, avea ceva omenesc, dar ea era pur și simplu un monstru. Era extrem de vanitoasă și aproape analfabetă. Mă făcea să mă gândesc la ceva între Imelda Marcos, Evita Peron și Jiang Qing (a patra și ultima soție a lui Mao Zedong – n.r.). Puteți să mă întrebați cum a putut un asemenea cuplu să se cocoațe atât de sus? Aveau nervi și mușchi tari. Știau să-și aleagă oamenii și să profite de sistem” , a declarat fostul oficial.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet