Un român în vârstă de 32 de ani a sfârșit tragic după ce a fost împușcat de proprietarul unei vile din Bazzano, provincia Bologna, Italia. Familia bărbatului a aflat vestea tragică de pe rețelele de socializare.
Un român a fost împușcat în Italia pentru că venise la furat
Un bărbat de naționalitate română a fost împușcat în timpul unui jaf chiar de proprietarul vilei pe care încerca să o jefuiască. Românul nu era singur, ci împreună cu o bandă de hoți. Tragedia s-a petrecut în provincia Bologna din Italia.
Paznicul unei vile din Bazzano a observat banda de hoți înainte de a da marea lovitură și a deschis focul de armă. Acesta a tras mai multe împușcături de la fereastra locuinței, iar în urma focului de armă românul de 32 de ani a fost împușcat în umăr murind pe loc.
Familia bărbatului a aflat vestea tristă de pe Facebook
Autoritățile din Italia au stabilit identitatea bărbatului la câteva zile de la moartea acestuia. Este vorba de Georgian Ene dintr-o localitate din Brăila. Tatăl românului de 32 de ani, Aurel Ene, a mărturisit că nu știa că fiul său este plecat în străinătate.
Părintele victimei a aflat de moartea fiului său de pe Facebook, iar ulterior a fost contactat de unul dintre prietenii acestuia. În cele din urmă bărbatul a sunat la consulat unde i-a fost confirmată moartea fiului său.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Am aflat de pe Facebook că fiul meu era mort, nu știam nici măcar că era în Italia. Nu știu nimic despre cele întâmplate.
Unii prieteni de-ai fiului meu m-au sunat după ce au citit despre tragedie pe rețelele de socializare și atunci am contactat consulatul român”, a declarat bărbatul pentru presa din Italia, scrie spynews.ro.
Paznicul care l-a împușcat pe român pus sub acuzare
Potrivit presei din Italia paznicul vilei din Bazzano, pe numele său Stefano Natalini, a fost pus sub acuzare și a fost dus în fața instanței. Acesta este acuzat de procurorii italieni de omor prin imprudență.
„Era în jurul orei 04:00 noaptea când am auzit niște zgomote, m-am speriat și am luat pistolul… am deschis o fereastră mică din spate și am tras trei focuri de armă spre câmpuri. Îi auzeam că erau foarte aproape.
M-am dus la cealaltă fereastră și am văzut că se aflau în pragul casei, iar jos, unde eram eu, erau niște torțe. Atunci am tras alte două focuri, dar în depărtare, spre o cabană unde nu locuiește nimeni”, a declarat paznicul, potrivit l ibertatea.ro.