Ce salarii au Faimoșii la Survivor Romania. Kanal D îi plătește cu sume destul de mari

Claudiu Ilie   
în Stiri de ultima ora
01/02/2020, 11:39
Ce salarii au Faimoșii la Survivor Romania. Kanal D îi plătește cu sume destul de mari
Cât câștigă Faimoșii la Survivor România foto: captura Kanal D

Survivor România, „noul Exatlon” de la Kanal D, a fost bine primit de publicul din România, show-ul clasându-se în topul audiențelor cu primele ediții. Foarte mulți din telespectatorii se întreabă, însă, câți bani primesc Faimoșii și Războinicii în cadrul acestui concurs.

Câți bani iau Faimoșii de la Survivor România

Se știe că cele două tabere se luptă pentru 250.000 de lei, marele premiu pus în joc, însă se spune că vedetele din echipa Faimoșilor ar primi salarii pentru apariția lor în concurs. Unele surse din piața mass-media spun că aceștia ar primi câteva mii de euro pentru fiecare săptămână în care rezistă în concurs.

Prin contract, concurenții de la Survivor nu au voie să facă dezvăluiri din culisele show-ului, așa că nu se poate vorbi despre o sumă clară pe care o vedetă ar câștiga-o la această emisiune concurs.

Cu toate acestea, se știe că la Exatlon, show-ul cu care Kanal D a avut cel mai mare succes, cei din echipa Faimoșilor ar fi primit în jur de 5.000 de euro săptămânal, în vreme ce cei din grupul Războinicilor ar fi luat puțin peste 1.000 de euro per membru. Dezvăluirea a fost făcută pentru Click! de o vedetă care a participat în primul sezon al show-ului.

Câți bani au primit Faimoșii la Exatlon

„Pe lângă miza de 100.000 de euro la care te gândeşti din start, noi, cei din echipa «Faimoşilor», am fost remuneraţi cu 4.000-5.000 de euro pe săptămână, în timp ce echipa «Războinicilor» primea puţin peste 1.000 de euro pe săptămână per membru.

Mi s-a părut o sumă bună când am intrat, apoi mi-am dat seama însă că de fapt situaţia e grea. În primul rând, primeam mâncare puţină, proastă. Aveam raţie. Eram înfometaţi tocmai pentru a fi înrăiţi şi pentru a ridica spiritul competiţiei în felul acesta.

Aşa ajungeam să ne jignim, să ne provocăm la bătaie, fiind un scop de bază pentru a face show-ul  mai interesant. E greu pentru o femeie într-o asemenea competiţie”, a mărturisit vedeta sub protecţia anonimatului.

Din echipa Faimoșilor de la Survivor România fac parte soția umoristului Andrei Duban, Grațiela, cântărețul Lino Golden, actorul Augustin Viziru, sportivii Asiana Peng și Cezar Juratoni (gimnastă și boxeur), modelul Bogdan Vlădău, fostul fotbalist Mihai Onicaș, prezentatoarea Cristina Șișcanu și cântărețele Ruby și Elena Ionescu.

Din echipa Războinicilor de la Survivor România fac parte Andi de la Insula iubirii,  Adriana Popescu, Remus Laurențiu Mihai, Elena Karina Fetica, Cristian Marius Ioniță, Claudia Mirela Rostaș, Andrei Ciobanu, Lilia Crudu (Lola), Emanuela Carmen Huruială și Emanuel Neagu.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles