Te ținem la curent cu tot ce s-a întâmplat la priveghiul lui Mihai Constantinescu. Astfel, sicriul cu trupul neînsufleţit a ajuns în jurul orei 15.00, la Biserica Sfânta Parascheva de pe Bulevardul Banu Manta, practic lângă un braț al podului Basarab. Aici, oamenii, care vor să-i aducă un ultim omagiu au venit deja în număr mare. Zeci de persoane au fost surprinse așteptând în frig, cu flori şi lumânări.
Ce s-a întâmplat la priveghiul lui Mihai Constantinescu
Biserica nu a fost aleasă întâmplător de soție și rudele artistului. Aici obișnuia să vină artistul și să se roage la moaştele Sfintei Parascheva ce sunt adăpostite în lăcaşul de cult. Sicriul va rămâne peste noapte în această biserică, după care, joi va avea loc înmormântarea. De remarcat că la orele prânzului, cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul Ghencea, acolo unde artistul avea încă din timpul vieţii loc de veci.
Din păcate, Mihai Constantinescu s-a stins din viață după ce în ultimele 5 luni a fost internat la Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Artistul a ajuns aici în stare gravă, el suferind un stop cardiorespirator. De altfel, în ultima perioadă interpretul a tot avut probleme de sănătate. În ultimii zece ani, Mihai Constantinescu a suferit două intervenții la inimă. Mai mult de atât, cu 12 ani în urmă, medicii i-au montat artistului valve biologice. Acum doi ani de zile, mai exact în 2017 acesta a suferit din nou o intervenție chirurgicală pe inimă.
Artistul a fost așteptat cu flori
„În 2008, am suferit o dublă protezare valvulară aortică, realizată de prof. dr. Radu Deac, la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş. În toamna lui 2017 am făcut o a doua operaţie, întrucât una dintre valve s-a defectat şi a trebuit schimbată. Aşa că profesorul Radu Deac m-a pus în legătură cu profesorul Horaţiu Moldovan, din Bucureşti, în vederea unei operaţii pe cord deschis.
A fost o operaţie foarte dificilă. Din cauză că am sângerat foarte mult, a trebuit să mă bage din nou în sală. A fost foarte dificil, însă, medicii m-au salvat”, spunea Mihai Constaninescu în urmă cu un an de zile.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet